Comunitatea educațională din Constanța este marcată de dispariția profesoarei Simona Nicoleta Iordache, cadru didactic de religie la Școala Gimnazială nr. 37 Constanța, care a încetat din viață luni, 4 mai.
Informația a fost confirmată de conducerea unității de învățământ, care a transmis un mesaj oficial de condoleanțe, subliniind impactul profund al acestei pierderi asupra colectivului școlii. Reprezentanții instituției și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și față de toți cei care au cunoscut-o.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
Cei care au cunoscut-o care o descriu drept un dascăl dedicat, implicat activ în formarea tinerilor și apropiat de comunitatea școlară.
Activitatea sa didactică a fost marcată de consecvență și atașament față de valorile educației, ceea ce i-a adus aprecierea celor din jur.








