În urma lucrărilor edilitare din iarna 1987–1988, în zona sud-vestică a Constanței, lângă actualul Hotel Maria, au fost identificate peste o sută de morminte care au lărgit considerabil aria cunoscută a necropolei romane de la Tomis. Printre acestea s-a remarcat un hipogeu pictat, descoperit în cadrul unei intervenții de salvare desfășurate în condiții dificile. Monumentul este alcătuit dintr-o cameră funerară (6,15 × 3,90 m; h. 2,90 m) precedată de un dromos în unghi, accesibil prin trepte de calcar. Pereții, construiți din piatră legată cu mortar specific epocii romane târzii, se păstrează până la 2,25–2,90 m și indică existența unei bolți prăbușite. Inventarul funerar, modest și fragmentar (amfore, ceramică, sticlă, marmură, monede de bronz, resturi osteologice), permite datarea complexului între secolele IV–VI p. Chr. (𝗙𝗶𝗴. 𝟭)
Unicul artefact păstrat integral este un vas miniatural din bronz argintat cu interior aurit, descoperit pe prima treaptă a dromosului, la -1,45 m adâncime. Cu dimensiuni reduse și trei picioare scurte, piesa prezintă urme de coroziune accentuate și, mai important, o ștampilă în relief deteriorată deliberat din care se disting doar literele „STO”. (𝗙𝗶𝗴. 𝟮)
Ultima oră
Această incizare intenționată, fără legătură cu ritualul funerar roman, sugerează o intervenție modernă, menită probabil să mascheze originea obiectului. Caracteristicile paleografice ale marcajului, alături de urma de aurire și fragmente osoase de pasăre aflate la interior (posibilă ofrandă ulterioară), indică intruziunea piesei într-o fază post-romană. Analiza literației permite asocierea cu producătorul francez de prestigiu Christofle , activ din 1830, celebru pentru introducerea galvanizării cu argint în anii 1840. Evoluția marcajelor sale, de la ștampila cu balanță (1844–1935) la simbolul cavalerului de șah și inițialele „OC” (după 1935), până la ștampila cu numele companiei, oferă un reper cronologic sigur. (𝗙𝗶𝗴. 𝟯)
Coroborarea datelor stratigrafice, tipologice și istorice susține ideea unei intruziuni din secolul al XIX-lea, într-un moment de intensă urbanizare a Constanței și de contact cu comunități occidentale. Astfel, vasul nu aparține inventarului funerar roman, ci reflectă un episod de reutilizare sau perturbare târzie a hipogeului. Această intrare accidentală ilustrează „biografia” complexului funerar, un monument folosit, modificat și reinterpretat de-a lungul a aproape două milenii.
