Breaking
Constanța continuă să simtă „Ritmul Verii”Alergia la ambrozie poate apărea chiar și la copiii mai mici de un an. Medic: „Expunerea poate declanșa simptome de astm alergic”Doi tineri din Medgidia, reținuți după ce ar fi amenințat un bărbat și i-ar fi distrus poarta și mașinaRogobete: Pacienţii oncologici nu îşi găsesc medicamentele compensate pe care le-am introdus pe listă acum mai bine de patru luni. Puneţi medicamentele pe piaţăRomânia, în cursa contra cronometru pentru banii din PNRR. 7,57 miliarde de euro sunt în joc, peste 4.500 de investiții nu sunt încă recepționateSimina Tănăsescu explică întâlnirea cu Bolojan: „Nu am discutat despre dosarele aflate pe rolul Curții”. Ce spune despre o eventuală demisie Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. Pompierii intervin în continuare pentru limitarea focarelorFestivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” ajunge la cea de-a 63-a edițieSe oprește apa la blocurile PA 1-6 de pe strada Pescarilor din Constanța!Maia Sandu, despre dronele care ajung în Moldova și România: „Unele ajung din întâmplare, altele sunt trimise”Surorile Williams, eliminate în primul tur la Cincinnati după revenirea în proba de dubluFederația Scoțiană își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino înaintea alegerilor FIFA„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 18 august – Ion Ionescu de la Brad, Dobrogea și românii dobrogeni în anul 1850Ai mobilă veche de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în ConstanțaSorana Cîrstea, în optimi la Cincinnati OpenConstanța continuă să simtă „Ritmul Verii”Alergia la ambrozie poate apărea chiar și la copiii mai mici de un an. Medic: „Expunerea poate declanșa simptome de astm alergic”Doi tineri din Medgidia, reținuți după ce ar fi amenințat un bărbat și i-ar fi distrus poarta și mașinaRogobete: Pacienţii oncologici nu îşi găsesc medicamentele compensate pe care le-am introdus pe listă acum mai bine de patru luni. Puneţi medicamentele pe piaţăRomânia, în cursa contra cronometru pentru banii din PNRR. 7,57 miliarde de euro sunt în joc, peste 4.500 de investiții nu sunt încă recepționateSimina Tănăsescu explică întâlnirea cu Bolojan: „Nu am discutat despre dosarele aflate pe rolul Curții”. Ce spune despre o eventuală demisie Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. Pompierii intervin în continuare pentru limitarea focarelorFestivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” ajunge la cea de-a 63-a edițieSe oprește apa la blocurile PA 1-6 de pe strada Pescarilor din Constanța!Maia Sandu, despre dronele care ajung în Moldova și România: „Unele ajung din întâmplare, altele sunt trimise”Surorile Williams, eliminate în primul tur la Cincinnati după revenirea în proba de dubluFederația Scoțiană își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino înaintea alegerilor FIFA„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 18 august – Ion Ionescu de la Brad, Dobrogea și românii dobrogeni în anul 1850Ai mobilă veche de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în ConstanțaSorana Cîrstea, în optimi la Cincinnati OpenConstanța continuă să simtă „Ritmul Verii”Alergia la ambrozie poate apărea chiar și la copiii mai mici de un an. Medic: „Expunerea poate declanșa simptome de astm alergic”Doi tineri din Medgidia, reținuți după ce ar fi amenințat un bărbat și i-ar fi distrus poarta și mașinaRogobete: Pacienţii oncologici nu îşi găsesc medicamentele compensate pe care le-am introdus pe listă acum mai bine de patru luni. Puneţi medicamentele pe piaţăRomânia, în cursa contra cronometru pentru banii din PNRR. 7,57 miliarde de euro sunt în joc, peste 4.500 de investiții nu sunt încă recepționateSimina Tănăsescu explică întâlnirea cu Bolojan: „Nu am discutat despre dosarele aflate pe rolul Curții”. Ce spune despre o eventuală demisie Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. Pompierii intervin în continuare pentru limitarea focarelorFestivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” ajunge la cea de-a 63-a edițieSe oprește apa la blocurile PA 1-6 de pe strada Pescarilor din Constanța!Maia Sandu, despre dronele care ajung în Moldova și România: „Unele ajung din întâmplare, altele sunt trimise”Surorile Williams, eliminate în primul tur la Cincinnati după revenirea în proba de dubluFederația Scoțiană își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino înaintea alegerilor FIFA„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 18 august – Ion Ionescu de la Brad, Dobrogea și românii dobrogeni în anul 1850Ai mobilă veche de aruncat? Unde sunt amplasate containerele speciale în ConstanțaSorana Cîrstea, în optimi la Cincinnati Open
Breaking

Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. Pompierii intervin în continuare pentru limitarea focarelor

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 18 august 2026 la 10:44
Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. Pompierii intervin în continuare pentru limitarea focarelor – Breaking | DOTTO TV

Incendiul izbucnit în zona Ostrovului Babina, în apropiere de Chilia Veche, județul Tulcea, nu a fost încă lichidat, iar pompierii militari continuă intervenția pentru localizarea și stingerea focarelor și pentru limitarea propagării flăcărilor.

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea acționează în continuare cu șalupa multirol, în condițiile în care misiunea este încă în dinamică.

La intervenție participă, alături de pompierii militari, personal din cadrul Ocolului Silvic și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia Veche, care acționează cu o ambarcațiune.

Potrivit estimărilor autorităților, incendiul a afectat aproximativ 700 de hectare de vegetație uscată și circa 1.000 de metri pătrați de fond forestier.

Incendiul a izbucnit luni după-amiază, în zona Ostrovului Babina, iar încă de la început exista pericolul ca flăcările să se extindă către fondul forestier.

Forțele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru limitarea propagării incendiului.

În acest moment, misiunea pompierilor continuă, iar echipajele intervin pentru stingerea focarelor existente și pentru împiedicarea extinderii incendiului.

Suprafața afectată este estimată la aproximativ 700 de hectare de vegetație uscată, la care se adaugă 1.000 de metri pătrați de fond forestier.

Autoritățile precizează că situația este în dinamică, iar intervenția continuă până la lichidarea incendiului.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Incendiul din zona Ostrovului Babina nu a fost stins. P | DOTTO TV | DOTTO TV