Intervenție atipică pentru pompierii din Tulcea. Un apel la 112 a pus pe jar dispeceratul ISU, însă nu era vorba nici de incendiu, nici de o persoană aflată în pericol, ci de o pasăre în dificultate, surprinsă pe o stradă intens circulată. Un cetățean a observat pasărea, vizibil apatică și dezorientată, și a cerut ajutor.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
Pompierii au ajuns rapid și au constatat că este vorba despre un buhai de baltă, specie protejată care trăiește în Delta Dunării. Extrem de slăbită și fără energie, pasărea nu a opus rezistență și a fost preluată imediat de salvatori. A fost dusă într-un spațiu încălzit al Detașamentului de Pompieri Tulcea, unde a fost stabilizată până la sosirea unui specialist.
Medicii veterinari spun că pasărea nu era rănită, ci doar deshidratată și epuizată, motiv pentru care a rămas sub observație într-un cabinet veterinar. Urmează ca decizia privind eliberarea și îngrijirea în continuare să fie luată împreună cu specialiștii Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Buhaiul de baltă, al cărui nume înseamnă „presărat cu stele”, a avut de această dată noroc: a fost văzut la timp și salvat.







