Reforma administrativ-teritorială la care lucrează PSD ar putea schimba organizarea unor comune și orașe din România. Europarlamentarul Dragoș Benea a anunțat luni că sunt analizate mai multe scenarii, inclusiv comasarea localităților care nu îndeplinesc anumite praguri de populație. În cazul în care reorganizarea va impune schimbarea documentelor, costurile ar urma să fie suportate de stat.
Declarațiile au fost făcute după ședința PSD, în contextul discuțiilor privind viitoarea reformă administrativ-teritorială.
Ultima oră
Explozie devastatoare la o uzină siderurgică din Turcia: șase morți, aproximativ 12 răniți și persoane căutate sub dărâmături
Ziua Dobrogei, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară din Constanța: târg de meșteri populari, expoziții, ateliere și intrare gratuită pe 14 noiembrie
Se schimbă circulația în zona Gării Constanța! Sens unic pe Șoseaua Mangaliei, stație de autobuz desființată și parcări suplimentare
Amenzi de zeci de mii le lei pentru patru persoane care au folosit steagul la cărat gunoi. Comuna, condusă de un primar de la AUR.
Dragoș Benea a explicat că, în eventualitatea comasării unor comune, denumirile satelor ar urma să fie păstrate, dar numele comunelor s-ar putea modifica.
Pentru locuitorii afectați de asemenea schimbări, este luată în calcul o perioadă de tranziție.
„Se ia în calcul introducerea unei perioade de tranziție, în care cetățenii să-și poată schimba documentele gratuit, fără cheltuieli personale, cheltuielile să fie suportate de stat, acolo unde va fi cazul”, a declarat Benea.
Mai mult de jumătate dintre orașe nu ar mai îndeplini pragul de 10.000 de locuitori
Unul dintre aspectele analizate în cadrul reformei este situația orașelor cu populație redusă.
Potrivit lui Dragoș Benea, peste 55% dintre orașele din România nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori, deși funcționează în continuare cu administrație de oraș.
Europarlamentarul a confirmat că, în anumite situații, ar putea fi luată în calcul comasarea acestora.
Un exemplu oferit de social-democrat este cel al orașului Slănic Moldova, care are o populație redusă și se învecinează cu Târgu-Ocna.
Benea a afirmat că, în urma unei eventuale reorganizări, ar putea rezulta un singur oraș, Târgu-Ocna.
Propunerea nu reprezintă însă o hotărâre definitivă.
Câte primării ar putea dispărea
PSD analizează și reorganizarea comunelor în funcție de numărul locuitorilor.
Dragoș Benea a declarat că, într-un scenariu care folosește pragul de 3.000 de locuitori, aproximativ 1.600 de primării ar fi vizate de analiză.
Numărul administrațiilor care ar putea dispărea efectiv ar fi însă mai mic.
Europarlamentarul a avansat, ca exemple posibile, cifre de 700, 800 sau 900 de primării, în funcție de rezultatele analizelor efectuate la nivel județean.
El a precizat că sunt luate în calcul și alte simulări, inclusiv un prag de 4.000 de locuitori.
PSD consideră că reforma trebuie să fie mai amplă
Întrebat despre varianta Ministerului Dezvoltării, care viza 429 de unități administrativ-teritoriale, Benea a explicat că PSD lucrează la o abordare mai extinsă.
„Nu cred că asta așteaptă cetățeanul, reforma administrativ-teritorială care vizează doar 400 și un pic de UAT-uri. Ea trebuie puțin mai amplă”, a declarat europarlamentarul.
Acesta a subliniat că scenariile sunt încă analizate și că nu există, în acest moment, o formulă definitivă a reorganizării.
Ar putea fi discutată și reorganizarea județelor
Dragoș Benea a mai afirmat că reforma va aduce în discuție inclusiv situația județelor, având în vedere diferențele de dezvoltare economică dintre acestea.
Europarlamentarul nu a prezentat însă un număr de județe care ar putea fi afectate și nici o variantă concretă de comasare.
Astfel, modificarea denumirilor comunelor, comasarea unor orașe și eventuala reorganizare a județelor rămân, deocamdată, posibilități analizate în cadrul reformei administrativ-teritoriale.








