Breaking
Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•
Breaking

Șoferi prinși băuți și fără drept de a conduce, în Constanța, Costinești, Negru Vodă și Mangalia

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 1 august 2026 la 11:42
Șoferi prinși băuți și fără drept de a conduce, în Constanța, Costinești, Negru Vodă și Mangalia – Breaking | DOTTO TV

Polițiștii din județul Constanța au depistat, în ultimele două zile, mai mulți șoferi care au încălcat grav legislația rutieră. Cazurile vizează conducerea sub influența alcoolului, fără permis, cu permis anulat sau la volanul unor autoturisme neînmatriculate.

Cea mai mare alcoolemie în aerul expirat a fost înregistrată sâmbătă dimineață, în jurul orei 09:00, pe DN38, în orașul Negru Vodă. Un bărbat de 56 de ani a fost oprit de polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră și testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

În aceeași zi, în jurul orei 04:00, pe DC6, în zona Costinești, un alt șofer, în vârstă de 40 de ani, a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Un alt caz a fost înregistrat în noaptea de 31 iulie, pe strada Soveja din municipiul Constanța. Un bărbat de 46 de ani a fost prins conducând fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice la spital.

Tot pe 31 iulie, în jurul orei 15:00, polițiștii din Năvodari au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Albinelor. Verificările au arătat că vehiculul nu figura înmatriculat.

De asemenea, pe 30 iulie, în localitatea Cotu Văii, polițiștii din Mangalia au depistat un bărbat de 51 de ani care conducea un autoturism deși avea permisul de conducere anulat.

În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite