Tribunalul Constanța a decis că fostul primar Cristian Radu poate fi judecat pentru faptele de corupție pentru care a fost trimis în judecată, după ce un judecător de cameră preliminară a respins toate excepțiile ridicate de acesta.
Instanța a constatat că atât sesizarea prin rechizitoriu, cât și administrarea probelor și desfășurarea urmăririi penale au fost legale și temeinice. În consecință, judecătorul a dispus începerea judecății în dosar.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
Cristian Radu este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care luare de mită în formă continuată, spălare de bani și instigare la folosirea cu rea-credință a bunurilor unei societăți, toate în formă continuată, potrivit minutei instanței.
Alături de acesta va fi judecat și Adrian Ștefan Vasilache, pentru fapte legate de utilizarea necorespunzătoare a bunurilor unei societăți.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
În prezent, Cristian Radu se află sub control judiciar și are interdicția de a-și exercita funcția.








