Breaking
Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•
Breaking

UDMR nu va face parte din Guvernul Veştea

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 16 iunie 2026 la 13:23
UDMR nu va face parte din Guvernul Veştea – Breaking | DOTTO TV

UDMR a decis, în şedinţa de marţi, că nu va face parte din Guvernul Veştea. Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a afirmat, după şedinţa conducerii, că Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar decizia o iau grupurile reunite din Camera Deputaţilor şi Senat.

”După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut şi în presă, am văzut că ar fi nevoie şi de voturile neafilaţilor, care provin din SOS şi POT. Am văzut că sunt diverse încercări şi în privinţa AUR-ului şi n-am dorit să ajungem în aceeaşi barcă cu aceşti deputaţi şi senatori neafilaţi care vin din aceste partide”, a spus Csoma Botond, după şedinţa UDMR.

”Acum am decis în privinţa participării la guvernare şi am decis în Consiliul Permanent că UDMR nu va face parte din guvern. Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar nu Consiliul Permanent ia decizia. Dacă nu participăm la guvernare, atunci grupurile reunite din Camerele Deputaţilor şi Senat iau decizia în mod autonom şi decizia finală va fi luată de grupurile parlamentare, dar există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite şi recomandarea e să nu votăm acest guvern, dar sigur, reiterez şi e foarte important, decizia finală aparţine statutar grupurilor parlamentare”, a spus Botond.

Csoma Botond a mai spus că majoritatea celor care au luat cuvântul au fost de părere că în acest moment nu sunt condiţii prielnice, condiţii adecvate pentru a intra la guvernare.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite