La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo
La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că …
Articole susceptibile a aduce atingere unor mărci protejate, în valoare de aproximativ 250.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit …
La data de 28 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numitul MOLDOVEANU DANIEL de 53 de ani nu …
Din cauza unor lucrări de modernizare și update la întregul sistem de operare al CT BUS, astăzi, 5 noiembrie, în intervalul orar 17.00 – 18.00 se pot înregistra inadvertențe de …
Biserica Sfântul Mina din Parcul Tăbăcăriei este în doliu. Părintele Claudiu Banu, preotul paroh de la Biserica Sfântul Mina, a anunțat, în această dimineață, trecerea la cele veșnice a preotului …
Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 04 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea Murfatlar spre Ciocârlia, unde a avut loc un accident rutier. Potrivit ISU Dobrogea, este …
Un copil din Romania este campionul internațional la Aritmetică Mentală. Filip- Adrian Rădulescu, elev în clasa a V-a, a reușit o performanță extraordinară la nivel internațional. El și-a spulberat concurenții …
Val de critici după parada de Halloween organizată de Primăria Constanța pe Bulevardul Tomis sub sloganul. „Tărâmul Aventurii și al Creaturilor Imaginare”. Vizitatorii au avut parte de activități interactive, picturi …
A fost spectacol ieri la Teatrul pentru Copii «Căluțul de Mare», iar sala a fost plină la ambele reprezentații! Spectacolul «Capra cu trei iezi», regizat de Gabriel Apostol, a reușit …
CSM Constanța a pierdut acasă cu CSO Voluntari, după o luptă strânsă până în ultimele minute. Deși au intrat la pauză cu un scor strâns, 48-51 baschetbaliștii au cedat la …
Echipa de rugby a CSM Constanța a învins categoric Grivița București, cu scorul de 55-5. Aceasta a fost cea de-a 12-a victorie consecutivă a echipei antrenate de Alexandru Lupu. CSM …
Naționala feminină de baschet a avut primul antrenament sub comanda unui nou staff tehnic. Echipa se află acum sub comanda antrenorilor campioanei CSM Constanța, Alexandru Olteanu și Alina Șerban. Primul …
Farul Constanța a remizat pe terenul lui U Cluj. Partida s-a încheiat 1-1, iar echipa de pe litoral rămâne pe locul 12 cu 17 puncte. Farul Constanța a reușit să …
Episcopia Tulcii, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, vă invită la vernisajul expoziției temporare „Cărțile de rugăciuni – abecedare ale credinței și pâine pentru suflet”. Evenimentul va …
Muzeul Național ”George Enescu” și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” prezintă publicului expoziția foto-documentară „George Enescu. Portrete”. Vernisajul va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, la ora 17,00, …
Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină astăzi, 4 noiembrie a.c., la un accident rutier ce s-a produs pe aleea Capidava nr. 3 din Constanța. Potrivit ISU „Dobrogea” Constanța, …
Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării …
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța două autoturisme de lux, căutate de către autoritățile din Suedia. În ziua de 31.10.2024, poliţiştii de frontieră din …
În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe …
Cadrele medicale de la SAJ Constanța au fost solicitate luni, 4 noiembrie a.c., să intervină la un accident rutier ce s-a produs, în jurul orei 12:30, la Ovidiu. La fața locului …
Alertă aeriană în județul Tulcea după un nou atac cu drone rusești asupra Ucrainei. Noaptea trecută, aparatele de zbor rusești au lovit obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în …
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite astăzi – 04 noiembrie 2024, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Progresului din …
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 4 noiembrie a.c., un cod galben de intensificări ale vântului, valabil între orele 12.00 – 22.00. În intervalul menționat, vântul se va intensifica …
La data de 2 noiembrie 2024, în jurul orei 04.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe DN …
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa II”, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Dezrobirii, transmite un …
La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 21.10, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 3, între localitățile …
În cursul acestei dimineți, 4 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu polițiștii Direcției Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, efectuează …
CSO Voluntari se impune în fața CSM Constanța, scor final 107-93, în Liga Națională de Baschet Masculin O nouă etapă din Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95 a adus …
Egal rușinos pentru Farul Constanța în meciul cu Sănătatea Cluj. Echipa de la malul Mării a fost condusă încă din minutul 47, iar egalarea a venit pe finalul partidei, spre …
Constanța este lovită de un val de viroze respiratorii! Numărul cazurilor a crescut alarmant în ultima săptămână, iar cabinetele medicilor de familie sunt pline de pacienți, în special copii. Aceștia …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo