Bărbați din mediul rural, între 30 și 44 de ani, cu studii primare sau medii. Aceștia sunt alegătorii de bază ai lui George Simion, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo
Bărbați din mediul rural, între 30 și 44 de ani, cu studii primare sau medii. Aceștia sunt alegătorii de bază ai lui George Simion, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în …
Sindicaliștii din Mangalia ies din nou în stradă pentru salvarea șantierului naval Damen. Vineri, pe 9 mai, aceștia vor organiza două proteste, în fața Ministerului Economiei și la Guvernul României …
Bărbatul care a fost surprins în timp ce distrugea cu pumnii o stație de autobuz CT BUS, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, a fost internat la Psihiatrie. Polițiștii l-au …
După decenii de degradare, Sinagoga Mare din Constanța intră într-o nouă etapă de restaurare. În prezent, se montează șarpanta și acoperișul pe structură metalică. Un pas important în revitalizarea acestui …
Lucrări de amploare, ale RAJA, încă de noaptea trecută, în municipiul Constanța. Opt puncte de lucru au fost deschise simultan pentru conectarea noilor conducte magistrale la rețeaua centralizată de alimentare …
Lucrări majore în Portul Constanța, după ce o alunecare de teren a distrus gardul de incintă și a avariat conducta RAJA. Fenomenul, declanșat de ploile abundente, a afectat zona liniei …
Program special de donare de sânge. Centrul Regional de Transfuzii va fi deschis sâmbătă pe 17 mai pentru toți cei care doresc să contribuie la salvarea unor vieți, dar nu …
Litoralul a fost epicentrul distracției în minivacanța de 1 Mai. Mamaia și Vama Veche au vibrat de energie, pline ochi de turiști dornici de petreceri, muzică dar și relaxare și …
Minivacanța de 1 Mai a ridicat Mamaia la propriu! Telegondola a fost una dintre cele mai căutate atracții ale stațiunii. În perioada 1 – 4 mai s-au vândut nu mai …
Spectacolele de la Delfinariu revin din iunie, iar pregătirile sunt în toi. Echipele de muncitori lucrează intens pentru a conecta noul bazin cu cel vechi, iar personalul de întreținere profită …
Taxa anuală de 200 de lei impusă șoferilor din Constanța rămâne în vigoare. Curtea de Apel Constanța a respins definitiv cererea de suspendare a hotărârii de consiliu care a introdus-o. …
Liberalul Florin Mitroi anunță că a vrut să își dea demisia fruntea Consiliului Județean Constanța, după ce a văzut rezultatele alegerilor prezidențiale. Între timp s-a răzgândit. Spune că a ales …
Fregata „Regele Ferdinand” a ridicat, ieri, ancora din Portul Militar Constanța și a pornit într-o nouă misiune internațională. Timp de peste 40 de zile, nava va patrula apele Mediteranei în …
Incident de vandalism surprins în plină zi, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. În dimineața zilei de 4 mai, în jurul orei 9:00, un bărbat a fost prins de polițiștii …
Accidentul feroviar din Gara Constanța, în care mai multe persoane au fost rănite, este anchetat de Poliția Transporturi. A fost deschis un dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre …
Imagini virale pe TikTok cu un rechin pescuit în Marea Neagră. Un pescar din Constanța a postat un clip în care își prezintă captura: un rechin de dimensiuni medii, despre …
În Vamă, weekendul s-a trăit la intensitate maximă. Cu o zi înainte de alegeri, plaja s-a transformat într-un festival sub cerul liber. Tinerii au dansat desculți în nisip până la …
La Limanu au avut loc ieri alegeri cu miză dublă. Odată cu scrutinul prezidențial, locuitorii și-au ales și un nou primar. Asta după ce Daniel Georgescu, și-a dat demisia pentru …
Avem finaliști pentru Cotroceni. George Simion și Nicușor Dan merg în turul doi al alegerilor prezidențiale. George Simion a obținut 40,96% din voturi, iar Nicușor Dan 20,99%. Crin Antonescu, candidatul …
Vama Veche a fost cel mai atipic loc de vot din România. Tinerii veniți pentru minivacanța de 1 Mai au format cozi la secție încă de deschiderea urnelor, cu același …
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au descoperit într-un container sosit din SUA, 170 cartușe de …
Polițiștii locali din Constanța au depistat doi șoferi care au încălcat legea circulând pe un sector de drum unde este instalat indicatorul „Accesul interzis”. În urma verificărilor, cei doi șoferi …
Doar câteva ore ne mai despart de primele petreceri care vor începe pe plajă în minivacanța de 1 Mai. Primii turiști au ajuns deja la mare nerăbdători să se bucure …
Val de controverse cu doar o zi înainte de startul festivalului Sunwaves, unul dintre cele mai mari evenimente de muzică electronică din România. Organizatorii acuză intervenții abuzive din partea unor …
Apariție spectaculoasă, dar și îngrijorătoare, pe Lacul Tăbăcărie din Constanța! Țestoasele de Florida, o specie adusă inițial ca animal de companie, au revenit la suprafață după iarna lungă. Deși par …
Cu doar o zi înainte de 1 Mai, carmangeriile din Constanța au pline ochi. Zeci de oameni s-au așezat la cozi încă dis-de-dimineață pentru a cumpăra cele necesare pentru a …
Imagini șocante vin din stațiunea Mamaia. O femeie a fost filmată în timp ce conducea cu viteză pe o plajă foarte aproape de mai mulți turiști care se plimbau pe …
Locuitorii mai multor zone din Constanța vor rămâne fără apă potabilă în perioada 6 mai, ora 22:00 – 8 mai, ora 10:00, din cauza unor lucrări de conectare a noilor …
Semnal de alarmă de la experții antidrog: România este lider mondial la diversitatea și combinațiile de droguri pe care le consumă tinerii. Iar începutul verii aduce noi riscuri: de 1 …
Ro-Alert, noaptea trecută în județul Tulcea. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o dronă rusească a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, până la aproximativ 500 de metri …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo