Întârzieri foarte mari pe magistrala București – Constanța, după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit noaptea trecută la Fetești. Din fericire nu au existat victime, însă trenurile spre și dinspre litoral circulă pe rute deviate, conform CFR Călători. Unul din trenuri era încărcat cu fier vechi iar celălalt cu ciment.
În jurul orei 23.45, pompierii din cadrul Stației Fetești au fost solicitați, prin apel la numărul de urgență 112, să intervină la un accident feroviar între locomotiva unui tren aflat în mișcare şi o garnitură care era staţionată. În urma accidentului, locomotiva și cinci vagoane au căzut de pe linii. Salvatorii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, în sprijin sosind și un echipaj de la Ambulanță.
Din cauza accidentului, mai multe curse din Capitală spre litoral și dinspre litoral au fost anulate, la fel și cursa Ciulnița – Călărași Sud și retur și Slobozia Veche – Ciulnița și retur, iar alte trenuri pe ruta București – Constanța și retur circulă deviat, conform CFR. Traficul dat peste cap a făcut ca trenurile să ajungă în stații cu întârzieri de sute de minute, ceea ce i-a nemulțumit pe călători.
CFR Călători anunță că, personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate și comunică dispeceratului central necesitățile de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în stațiile de pe traseu. Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești – Movila – Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor, pe ruta Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești, mai anunță CFR.