Pericolul pândește, în continuare, în spitalele din Constanța.
După incendiul de la Clinica de Boli infecțioase, pompierii de la ISU au descoperit nereguli flagrante și la alte trei spitale suport COVID. În saloanele bolnavilor au fost găsite candele, lumânări și calorifere sau reșouri electrice. Pentru evitarea unei noi tragedii de proporții, acestea au fost strânse, iar spitalele amendate.
Managerii spitalelor din Constanța pare că nu au învățat nimic din incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase, în urma căruia 12 pacienți și-au pierdut viața. O demonstrează numărul mare de nereguli descoperite de pompierii de la ISU Constanța în urma unor controale la unitățile medicale din județ.
În saloane, pacienții continuă să se încălzească cu aeroterme sau radiatoare care suprasolicită instalațiile electrice existente, iar în secțiile de ATI încă se mai aprind lumânări sau candele fără ca cineva să conștientizeze riscurile.
Cel mai grav este faptul că trei spitale suport COVID continuă să funcționeze fără autorizație de securitate la incendiu. Iar asta în ciuda investițiilor despre care vorbesc reprezentații spitalelor, care se jură că au cumpărat și montat senzori de detecție a fumului și sisteme de semnalizare în caz de incendiu.
În paralel, pentru Spitalului de Boli Infecțioase se strâng donații care să ajute la refacerea clădirii, care urmează să fie expertizată tehnic.