Au doar 15 ani, iar acum se pregătesc pentru prima dată într-un cantonament cu seniorii Farului.
Mijlocașul Alexandru Stoian și atacantul Iustin Doicaru s-au antrenat zilele acestea cot la cot cu colegii de la primă echipă a Farului. Alex a și debutat în Superligă la doar 14 ani, 10 luni si 13 zile când managerul tehnic Gheorghe Hagi i-a oferit primele minute într-un meci oficial, astfel fiind al doilea cel mai tânăr debutant din istoria campionatului, după Nicolae Dobrin.
Iustin Doicaru a moștenit pasiunea pentru fotbal, dar și talentul de marcator de la tatăl său, fostul fotbalist Radu Doicaru. Tinerii juniori au ambiții mari pentru anul acesta.