joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateTehnică nouă pentru salvatorii tulceni

Tehnică nouă pentru salvatorii tulceni

de Ileana Gheorghiu

Anul 2023 a început cu dotări noi pentru pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

Dacă în luna iunie a anului trecut, pompierii tulceni au primit în dotare o autospecială de 10 mii de litri, ISU „Delta” a făcut recepția altor două autospeciale. Una de capacitate medie, 4 mii de litri și una de capacitate mărită, de 10 mii de litri.

Cele două autospeciale vor fi folosite cu precădere la intervențiile unde se consumă o cantitate mare de apă și pot fi alimentate atât din iazuri, lacuri, râuri, cât și din rețele publice de apă. Pot transporta până la 6 salvatori fiecare și datorită gărzii la sol ridicată pot interveni în zone greu accesibile.

De asemenea dispun și de tunuri de apă care pot fi comandate precis, prin comandată la distanță cu ajutorul telecomenzilor, iar în cazul unor incendii provocate de materialele inflamabile lichide, există în cadrul autospecialei un rezerva de 400 de litri de material spumant.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult