Trafic record de mărfuri pe canalele navigabile din România în 2021. Transportul pe apă a fost a fost principala opțiune a antreprenorilor.
Canalele Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari au fost tranzitate de peste 25.000 de nava, ceea ce reprezintă un număr record în ultimii trei ani.
Dunărea a fost preferată în 2021 de sute de antreprenori care au ales să își transporte mărfurile pe apă, o alternativă mai rapidă decât cea rutieră și feroviară, a căror infrastructură se confruntă cu grave probleme în România. Cantitățile de mărfuri tranzitate pe canalele navigabile au înregistrat o creștere record. Peste 17 milioane de tone de mărfuri au ajuns la destinație pe apă, cu aproape 5 la sută mai multe decât în 2020, iar capacitatea de transport a fost de 37 de milioane de tone.
Cele mai transportate mărfuri au fost cerealele, ponderea lor fiind de 49%, pe locul doi au fost minereurile cu o pondere de 29% , iar pe următoarele locuri se află produse energetice, chimice și mașinile.
Cei care domină transportul pe apele interioare sunt armatorii români, spune conducerea ACN. Dintre ei, cel mai important transportator este Compania de Navigație Fluvială Română Navrom, care deține o flotă de 455 de nave. Din totalul de 17,289 milioane de tone de mărfuri transportate pe canalele navigabile ale României în 2021, în țara noastră au rămas 47%, iar cele mai multe s-au dus în Serbia, Ungaria, Bulgaria.