joi, 16 octombrie, 2025
Home ActualitateTurneul Campionilor la Kureș-2023, la start

Turneul Campionilor la Kureș-2023, la start

de Redacția Dotto

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează sâmbătă, 9 septembrie, Turneul Campionilor la Kureș – 2023”, eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Competiția care va avea loc începând cu ora 16.00, în Parcul Tăbăcăriei – Constanța (perimetrul din spatele Restaurantului Zodiac), va marca încheierea sezonului de kureș al anului 2023. Competiția se va desfășura pe două categorii.

Kureş-ul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. În cadrul competițiilor de kureș, luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, făcând dovada cinstei, dreptății, curajului şi dibăciei etnicilor tătari, comunitatea tătară din România făcându-se remarcată prin însăși faptul că este singura comunitate etnică ce are un sport tradițional. 

În demersul de promovare, competiţiile de kureş au devenit astfel o tradiție pentru localităţile din România în care trăiesc etnici tătari, ele transformându-se, în timp, în adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi populația majoritară și reprezentanți ai altor comunități etnice.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult