Prin ordonanța din data de 28 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S.C., acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și care a fost reținut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiași zile.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 28 iulie 2024, în jurul orei 07:00, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, inculpatul i-a aplicat numitului S.C. în mod repetat lovituri cu un topor în zonele capului, trunchiului și a membrelor cu care se apăra, chiar şi după ce persoana vătămată căzuse la sol și nu se mai putea apăra, astfel că i-a provocat multiple leziuni traumatice grave (fractură de os parietal stâng, fracturi costale, hemopneumotorax, contuzii pulmonare, excoriații și echimoze), care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. Cu ocazia aducerii la cunoștință a acuzației, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi şi libertăți de la Tribunalul Constanța.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură oricare justițiabil.