Lucrări făcute de mântuială în Mamaia Sat. Au trecut doar câteva luni de când, mai multe străzi din această zonă au fost asfaltate, iar în prezent găsim doar gropi și denivelări pe asfalt, provocate de utilajele de mare tonaj care lucrează la ridicarea unui nou cartier. Șoferii care se deplasează pe carosabilul cu probleme sunt revoltați.
Reprezentanții Primăriei Năvodari dau asigurări că responsabilul lucrărilor nu își va primi banii decât atunci când drumul va fi refăcut și vor primi asigurări pe termen lung că asfaltul nu va ceda.
Zonă în continuă dezvoltare, dar lucrări pe carosabil care lasă de dorit. Câteva luni au trecut de când a fost asfaltată în întregime strada Hanului din Mamaia Sat și care, în prezent, este plină de gropi iar denivelările asfaltului îi fac pe șoferi să jongleze pe întreaga șosea pentru a le ocoli.
Contactat telefonic, managerul proiectului este la curent cu situația străzilor din Mamaia Sat. Principala cauză ar fi mașinile de mare tonaj ale investitorilor care construiesc în zonă, motiv pentru care acesta a afirmat că nu se va semna recepția finală a lucrărilor și nici nu se va face plata până când nu se va reface drumul.