Vilele care se ridică în zona ariei protejate a Rezervației Biosferei Delta Dunării, la Corbu trebuie demolate. Decizia aparține organelor de control.
Comisarii Gărzii de Mediu spun că dezvoltatorul imobiliar nu a respectat acordul de mediu. În loc de piloni metalici a realizat piloni de beton, iar planșeele imobilelor nu sunt realizate din grinzi de lemn. Dezvoltatorul imobiliar a fost amendat cu 100.000 de lei și obligat să sisteze lucrările și să aducă terenul la starea inițială. Plaja de la Corbu este considerată una dintre cele mai frumoase din Europa. Zona costieră face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și are statut de „Sit Natura 2000″. Potrivit legii în aceste zone construcțiile sunt interzise pentru a nu afecta habitatul natural. Cu toate acestea, constructorul care a început ridicarea cartierului rezidențial în buza plajei spune că a obținut toate avizele înainte să deschidă șantierul.