Judecătorii de la Înalta Curte de Justiție și Casație a României vor pronunța azi decizia definitivă în dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanța.
În acest dosar, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii. Tot în prezenta cauză, fostul senator, Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii. Omul de afaceri Avraham Morgenstern este acuzat de infracţiunea de dare de mită. Oricare va fi decizia Curții Supreme, aceasta va fi definitivă. În primă instanță, în iunie 2018, un complet de trei judecători, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi, a decis schimbarea încadrării juridice pentru Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii în una singură. Alexandru Mazăre a fost obligat atunci să plătească 5.000 de lei amendă penală. În continuare, judecătorii au decis achitarea lui pentru complicitate la luare de mită. Omul de afaceri, și Avraham Morgenstern, a fost achitat pentru acuzația de dare de mită. În cazul fostului primar, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor tot în favoarea lui și l-au achitat de acuzația de luare de mită.