Tragedie în Marea Neagră. Trei pescari și-au pierdut viața după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat. Alți doi membri ai echipajului au fost dați dispăruți și sunt căutați de echipele de salvare. Ambarcațiunea Shark 1, la bordul căreia se aflau cinci marinari a plecat duminică după amiază, din portul Midia, la pescuit.
Luni dimineață, în jurul orei 11:00, pescadorul Shark 1 a fost dat dispărut, iar un apel la 112 anunța că pe mal, la Gura Portiței, se află trupul neînsuflețit al unui bărbat. Cercetările au confirmat că acesta era membru al echipajului Shark 1. În jurul orei 12:30, tot în zona Gura Portiței, a mai fost găsit un bărbat decedat iar, la puțin timp, o altă persoană fără suflare a fost adusa la mal de valuri, pe plaja Vadu.
O amplă acțiune de căutare pe mare a fost demarată în scurt timp de la primirea apelului la 112. La acțiune au participat ambarcațiuni de la ARSVOM, Garda de Coastă, un elicopter al Aviației Române, și un avion bulgăresc, precum și scafandri de la ISU Dobrogea. Din primele informații se pare că ambarcațiunea s-a scufundat după ce a luat apă. Era încărcată cu 7 tone de rapane, mult peste capacitatea normală, spun surse din anchetă.