Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri seară că litoralul românesc va suferi modificări importante pentru a deveni mai prietenos cu turiștii și cu persoanele cu dizabilități.
Potrivit Dianei Buzoianu, plajele vor fi mai aerisite, iar șezlongurile nu vor mai fi amplasate excesiv, astfel încât cei care vin doar cu prosopul să aibă loc să se așeze.
La Năvodari a fost lansată prima licitație publică pentru terenurile de pe plajă. Caietul de sarcini stabilește clar unde se pot construi beach-baruri, spații culturale sau zone de recreere și care este suprafața maximă permisă.
„Acum nu mai poate să vină nimeni și să spună că a închiriat plaja și nu știa ce poate construi sau că a depășit dimensiunea legală”, a explicat Buzoianu.
Procedura va fi extinsă și la Mamaia Nord, pentru a elimina haosul și a permite o dezvoltare legală și organizată.
Peste 4.000 de construcții suspecte pe litoral
Ministra a declarat că au fost identificate peste 4.000 de construcții suspecte de ilegalitate pe litoral, o parte fiind deja demolate, cum este cazul Năvodari.
„Foarte multe ilegalități au fost comise, iar toată lumea a închis ochii. Acum corectăm situația și arătăm că se poate construi legal și responsabil”, a afirmat Buzoianu.
Pe lângă respectarea dimensiunilor și a autorizațiilor, noile reguli includ criterii de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și încurajează operatorii să vină cu proiecte creative sau activități culturale.
Vrem ca litoralul să fie mai atractiv și mai divers, nu doar plaje pline de șezlonguri”, a subliniat ministra.
Scopul măsurilor este să ofere turiștilor mai mult spațiu liber și să reducă aglomerația. Noile reguli îi obligă pe operatori să gândească proiecte mai complexe și mai variate.
Nu mai putem avea plaje pline doar cu șezlonguri. Cine vine cu prosopul trebuie să aibă loc să stea”, a concluzionat Diana Buzoianu.