Amenzi în valoare de 514.000 de lei au fost aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, în urma unor controale desfășurate în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026.
Ultima oră
Nicușor Dan, mesaj după decizia S&P privind România: „Nu este un moment de relaxare”
„Magia Portretului”, la Nocturna Bibliotecii Județene Constanța. Leonte Năstase a transformat chipurile participanților în povești
Ilie Bolojan, după decizia S&P: „Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria față de țară”
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 3 octombrie – Cum arăta orașul în 1847, văzut prin ochii unui hidrograf britanic
Nouă comisari au verificat 90 de operatori economici din județ, fiind urmărit modul în care sunt respectate prevederile privind protecția consumatorilor.
Pe lângă sancțiunile contravenționale, comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare totală de 4.629 de lei. De asemenea, în cazul a trei operatori economici a fost decisă oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor.
Fructe depreciate și produse expirate
În unitățile de comercializare a produselor alimentare au fost descoperite mai multe probleme legate de igienă, depozitare și expunerea produselor.
Printre neregulile constatate s-au numărat fructe cu aspect modificat și depreciat, care nu mai îndeplineau condițiile pentru a fi comercializate. Inspectorii au găsit și vitrine frigorifice destinate legumelor care prezentau murdărie și resturi de produse.
Probleme de igienizare au fost constatate și în spațiile de vânzare. Pe pardoseli, inclusiv în zonele de sub vitrinele frigorifice și rafturi, era vizibilă murdăria.
Unele echipamente frigorifice prezentau acumulări de praf și resturi alimentare, ceea ce indica deficiențe în efectuarea periodică a operațiunilor de curățare și igienizare. O altă abatere constatată de comisarii CJPC Constanța a fost comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depășită.
Pentru neregulile identificate au fost aplicate sancțiunile prevăzute de legislație și au fost dispuse măsurile complementare, inclusiv retragerea definitivă de la comercializare a produselor neconforme și oprirea temporară a prestării serviciilor, acolo unde situația a impus-o.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța anunță că va continua controalele în județ pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor și a condițiilor de siguranță și conformitate pentru produsele și serviciile oferite.














