Un loc aparte în istoria culturală a Dobrogei este ocupat de Constantin Brătescu (1882–1945), geograf, profesor și cercetător al spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră.
Numele său se leagă de două dintre proiectele care au marcat viața științifică și culturală a Constanței interbelice: apariția revistei „Analele Dobrogei” și reorganizarea Muzeului Regional al Dobrogei, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Cele două inițiative făceau parte din același proiect cultural al Societății Culturale Dobrogene, înființată în 1920: cercetarea trecutului provinciei, păstrarea mărturiilor sale și răspândirea cunoștințelor despre Dobrogea.
Ultima oră
Razie pe drumuri din județele Constanța și Tulcea. Peste 180 de sancțiuni pentru viteză
Un nou sens giratoriu apare în traficul din Constanța
Liga 3: Etapa a 7-a programează dueluri intense pentru echipele constănțene
Constanța: Peste 100 de mașini abandonate sau fără stăpân și 24 de trotinete vor fi ridicate de pe domeniul public
La 30 septembrie 1882, Constantin Brătescu se năștea în satul Câșla (astăzi Mineri), județul Tulcea. Era fiul învățătorului Ion Brătescu și al Caliopei Caramfil. Și-a petrecut copilăria într-un ținut pe care avea să-l cerceteze întreaga viață, apoi a urmat Liceul „Spiru Haret” din Tulcea. În 1901 s-a înscris la Facultatea de Litere, la secția de limbi clasice, din București. Întâlnirea cu prelegerile lui Simion Mehedinți avea însă să-i schimbe direcția profesională: a ales geografia, domeniu în care avea să se remarce prin cercetări de geomorfologie, etnografie, antropologie și geografie istorică.
Licențiat în 1906, Constantin Brătescu a devenit, în 1910, asistentul lui Simion Mehedinți. A urmat specializări la universitățile din Leipzig și Berlin, unde și-a aprofundat studiile de etnografie, antropologie și geomorfologie. Revenit în țară, a fost numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, iar orașul de la malul mării avea să devină unul dintre centrele importante ale activității sale științifice și culturale. În 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1922 și-a obținut doctoratul în geografie la Universitatea din București, cu o lucrare consacrată Deltei Dunării. Din 1924 a fost profesor la Universitatea din Cernăuți, iar în 1938 a revenit la București, unde a ocupat catedra de geografie generală și antropogeografie.
Pentru Constantin Brătescu, cercetarea Dobrogei nu însemna doar studiul reliefului, al apelor sau al așezărilor. Geograful urmărea în același timp urmele oamenilor și ale civilizațiilor care locuiseră aici. A cercetat Delta Dunării, Dobrogea și litoralul Mării Negre, dar s-a aplecat și asupra vestigiilor antice, considerând că acestea trebuiau cercetate, protejate și adunate într-un muzeu. În această viziune se întâlnesc geografia, istoria și arheologia, iar preocuparea pentru trecutul provinciei devine o adevărată misiune culturală.
În primăvara anului 1920, într-o Dobroge care încă resimțea urmările războiului și ale ocupației, Constantin Brătescu, Ioan N. Roman și alți intelectuali constănțeni au pus bazele Societății Culturale Dobrogene. Programul acesteia prevedea, între altele, publicarea unei reviste și organizarea unui muzeu regional. Primul obiectiv a fost împlinit în același an, prin apariția revistei „Analele Dobrogei”, al cărei director a fost Constantin Brătescu. Publicația avea să devină una dintre principalele reviste dedicate cercetării istorice, geografice și culturale a Dobrogei, iar Brătescu avea să-i coordoneze activitatea timp de aproape două decenii, până în 1938.
Cel de-al doilea obiectiv al Societății Culturale Dobrogene – organizarea unui muzeu regional – s-a concretizat prin demersurile susținute ale lui Constantin Brătescu. Documentele cercetate de dr. Delia Roxana Cornea arată că profesorul a intervenit pe lângă Primăria Constanța și Muzeul Național de Antichități din București, elaborând memorii și propuneri privind organizarea muzeului și îmbogățirea colecțiilor. În vara anului 1930, el a fost numit director onorific al Muzeului Regional al Dobrogei, implicându-se apoi în organizarea și dezvoltarea instituției. În aceeași perioadă era organizată și o expoziție în aer liber în apropierea Turnului Măcelarilor, o prefigurare a viitorului parc arheologic.
Preocuparea lui Brătescu pentru patrimoniul antic se vede și în felul în care a urmărit descoperirile arheologice ale epocii. În 1931, după descoperirea unui sarcofag de marmură la Constanța, a cercetat bibliografia de specialitate și a publicat în „Analele Dobrogei” studiul „Sarcophagul cu simboluri din Constanța”. Istoricul Ioan Micu observa, într-o lucrare publicată în revista „Pontica” (1971) că profesorul Constantin Brătescu nu era arheolog, însă prețuia în mod deosebit vestigiile antice ale provinciei și insista asupra protejării lor prin aducerea și adăpostirea în muzeu.
Dincolo de activitatea sa științifică, omul de cultură a rămas legat de Dobrogea printr-o formă aparte de atașament. Într-un discurs, Simion Mehedinți îl caracteriza printr-o imagine devenită emblematică: „Un fel de preot al cultului strămoșilor săi de lângă mare”, un alt Herodot, un om care „și-a închinat ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră o grijă mai plină de pietate decât a oricărui altuia”.
Constantin Brătescu a murit la 23 octombrie 1945, la București. A lăsat în urmă o operă științifică amplă, dar și instituții culturale care au dat continuitate unei idei formulate în Dobrogea interbelică: aceea că trecutul unei provincii trebuie cercetat, păstrat și făcut cunoscut.
Reclama zilei: „Onor vizitatori! Nu plecați acasă până nu vizitați cel mai mare magazin cu Suveniruri din Constanța și obiecte de artă P. Șapira – Furnizorul Curții Regale – Cadouri de la 10 lei până la 50000 lei bucata. Verighete de logodnă, fabrică de ochelari de tot felul” (Dacia, 30 septembrie 1928)
Bibliografie
Ioan Micu „Constantin Brătescu și cercetarea trecutului Dobrogei”, în Pontica, nr. 4, 1971.
Delia Roxana Cornea – „Constantin Brătescu – Promotor al culturii, istoriei și civilizației dobrogene”, în Analele Dobrogei, seria a III-a, anul II, nr. 2, 2020.
