„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 16 octombrie – 130 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Portului Constanța

La 16 octombrie 1896, Constanța a fost martora unui moment de referință pentru istoria sa modernă: Regele Carol I a pus piatra fundamentală a lucrărilor de construire a Portului Constanța, un proiect menit să transforme orașul de la malul Mării Negre într-un important punct al comerțului maritim.

Evenimentul marca începutul unei ample intervenții inginerești, gândită să deschidă țării noastre o cale mai directă către marile rute comerciale ale lumii.

În presa vremii, portul era prezentat drept ultima verigă a unui sistem de comunicații din care făceau parte șoselele și căile ferate, dar mai ales podul peste Dunăre de la Cernavodă, inaugurat în 1895. „Ziua de 16 octombrie a fost încă o zi de mare sărbătoare pentru țara noastră. În această zi, în fața unei mulțimi imense, M.S. Regele a pus piatra fundamentală a portului Constanța. Portul acesta e ultimul inel dintr-un lanț întreg, la a cărui tăinuire țara și regele lucrează de un șir lung de ani și pentru a cărui desăvârșire am făcut și vom mai face multe jertfe însemnate. Mijlocul cel mai bun pentru a face pe orice țară să progreseze – dar mai ales pe o țară ca a noastră, rămasă cu mult îndărăt – e deschiderea căilor de comunicațiune. Cu cât căile vor fi mai numeroase, mai lesnicioase, cu cât transportul de oameni și mărfuri va fi mai repede și mai ieftin, cu atât țara va progresa mai iute și mai sigur”, stă scris în articolul „Portul Constanța”, publicat în ziarul „Universul”, ediția din 20 octombrie 1896.

Importanța proiectului fusese subliniată chiar de Regele Carol I cu prilejul inaugurării podului peste Dunăre de la Cernavodă. În ediția din 16 octombrie 1902, ziarul „Voința Națională” publicat pe prima pagină un amplu material dedicat Portului Constanța, în care erau evocate cuvintele suveranului rostite la inaugurarea podului: „Aruncăm acum o privire mai departe pe mare, pe această nemărginită cale de apă, unde se încrucișează nenumăratele drumuri ale mișcării întregii lumi, cari răspândesc bogățiile asupra națiunilor; prin portul dela Constanța, podul peste Dunăre ne deschide această cale largă, care va spori într-un mod neașteptat relațiunile noastre comerciale și va asigura desvoltarea noastră maritimă”.

Într-un articol publicat la 18 octombrie 1896, ziarul „Universul” descria organizarea festivităților prilejuite de punerea pietrei fundamentale. Trenul regal a sosit la Constanța în jurul orei 14:30, în gara împodobită pentru primirea suveranilor. Regele Carol I și Regina Elisabeta, alături de principele și principesa României, au fost întâmpinați de miniștri și de autoritățile locale, iar o companie a Regimentului 33 Constanța, cu drapel și muzică, a prezentat onorul militar.
Cortegiul regal, escortat de două escadroane ale Regimentului 9 Călărași, s-a îndreptat apoi spre port, unde au fost întâmpinați de Constantin Stoicescu, ministrul Lucrărilor Publice, de inginerul Anghel Saligny, precum și de antreprenorul francez Adrien Haller, antreprenorul lucrărilor portului. „Într-un pavilion făcut ad-hoc, se oficiază de P.S.S. Episcopul Partenie, în fruntea înaltului cler, serviciul religios. Se procede apoi la punerea pietrei fundamentale, după ce se citește un pergament care a fost iscălit de Suverani, Principi și de d-nii miniștri de față”, este descris în articolul de presă.
După festivități, a avut loc un banchet. Ulterior, în aceeași seară, Regina Elisabeta și Principesa Maria au plecat la Sinaia, în timp ce Regele Carol I și Principele Ferdinand s-au suit în vagonul regal de dormit al trenului și au petrecut noaptea la Cernavodă.

În anii următori, amploarea proiectului avea să devină tot mai evidentă. În articolul publicat în „Voința Națională” în 1902 erau prezentate atât transformările realizate, precum și dificultățile tehnice de pe șantier. La început, portul dispunea de un dig de numai 210 metri, de un chei din lemn de 270 de metri și de o adâncime de aproximativ șase metri. Noile construcții urmăreau să ofere adăpost navelor și să faciliteze exportul de cereale, inclusiv în perioadele în care Dunărea era înghețată. Digurile și cheiurile erau construite cu blocuri masive de piatră, unele cântărind între 27 și 40 de tone. Până în 1902 fuseseră confecționate 15.421 de blocuri, dintre care 11.956 utilizate la diguri și cheiuri, iar restul păstrate pentru continuarea lucrărilor. Se construia, la acel moment, și farul destinat să indice intrarea în port, iar un tunel de 490 de metri urma să permită trenurilor de cereale să ajungă direct în zona portuară. Articolul îi pune în evidență pe inginerul Anghel Saligny, directorul lucrărilor,și pe inginerul Petre Zahariade, pentru conducerea și supravegherea permanentă a șantierului.

După mai bine de un deceniu, la 27 septembrie 1909, Regele Carol I a inaugurat oficial cele mai importante amenajări portuare și instalațiile destinate exportului. Cu acest prilej, a fost pusă în funcțiune prima magazine prevăzută cu silozuri, o realizare esențială pentru eficientizarea manipulării cerealelor. Momentul inaugural a fost marcat printr-o demonstrație a noilor instalații. Regele Carol I a apăsat pe un buton și a pus în funcțiune mecanismele magaziei, iar cerealele au fost încărcate pe vaporul „Iași”, aparținând Serviciului Maritim Român. Vaporul a fost, astfel, primul încărcat cu noile instalații de export.
Inaugurarea din 1909 nu a însemnat însă încheierea tuturor lucrărilor.

În perioada următoare, șantierul a continuat să se dezvolte: au fost construite a doua și a treia magazie cu silozuri, au fost amenajate noi cheiuri și platforme portuare și a fost realizată stația de petrol. Prin aceste investiții succesive, Portul Constanța și-a consolidat treptat rolul de infrastructură esențială pentru transportul și exportul mărfurilor României.

Reclama zilei: „Terenul Reconstrucția Dobrogeană de pe bulevardul Regina Maria parcelându-se, se vând loturi pentru construiri de case pe termen de un an. Ratele se pot achita și lunare. Amatorii pot lua informații la birourile d-lui Aristide Iacob unde se pot vedea planurile Reconstrucția Dobrogeană” (Dobrogea Jună, 1927)