Breaking
SUA își regândesc strategia militară în Europa. Pentagonul anunță oficial reevaluarea prezenței trupelor americaneȘedință cu miză la Consiliul Județean Constanța. Aleșii dezbat peste 40 de proiecte, inclusiv preluarea Palatului AdministrativGestul care i-a dat de gol! Patru tineri, prinși cu substanțe suspecte în Vama VecheGrevă generală la Spitalul Județean Constanța. Ce servicii medicale sunt afectate și ce trebuie să știe pacienții„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 28 iulie – Serbările verii în anul 1896. Cursele nautice, întrecerile de cai, jocurile de tot felul și o croazieră la ConstantinopolPrimăria Constanța: Noi intervenții pentru combaterea insectelorMiruţă: Să ne lase domnul ambasador. Putin să se ducă să vadă poarta fabricii pe care aceste produse au ieşitGrevă generală pe termen nelimitat în Sănătate. Peste 500 de spitale vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţialeRomânia reacționează dur după incidentele cu drone: ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, iar un diplomat rus a fost expulzatDoi inspectori vamali din Portul Constanța au recunoscut că au luat mită. Închisoare cu suspendare într-un dosar DNADouă sisteme specializate în detecţia şi monitorizarea dronelor maritime vor fi funcţionale în Portul ConstanţaGrevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”Controale ample pe șoselele din Constanța. 12 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volanAlexandru Rogobete avertizează: „Medicii ATI ar putea pierde până la 4.000 de lei pe lună. Vom asista la un exod fără precedent”Un sens giratoriu a fost amenajat pe bulevardul I.C. BrătianuSUA își regândesc strategia militară în Europa. Pentagonul anunță oficial reevaluarea prezenței trupelor americaneȘedință cu miză la Consiliul Județean Constanța. Aleșii dezbat peste 40 de proiecte, inclusiv preluarea Palatului AdministrativGestul care i-a dat de gol! Patru tineri, prinși cu substanțe suspecte în Vama VecheGrevă generală la Spitalul Județean Constanța. Ce servicii medicale sunt afectate și ce trebuie să știe pacienții„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 28 iulie – Serbările verii în anul 1896. Cursele nautice, întrecerile de cai, jocurile de tot felul și o croazieră la ConstantinopolPrimăria Constanța: Noi intervenții pentru combaterea insectelorMiruţă: Să ne lase domnul ambasador. Putin să se ducă să vadă poarta fabricii pe care aceste produse au ieşitGrevă generală pe termen nelimitat în Sănătate. Peste 500 de spitale vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţialeRomânia reacționează dur după incidentele cu drone: ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, iar un diplomat rus a fost expulzatDoi inspectori vamali din Portul Constanța au recunoscut că au luat mită. Închisoare cu suspendare într-un dosar DNADouă sisteme specializate în detecţia şi monitorizarea dronelor maritime vor fi funcţionale în Portul ConstanţaGrevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”Controale ample pe șoselele din Constanța. 12 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volanAlexandru Rogobete avertizează: „Medicii ATI ar putea pierde până la 4.000 de lei pe lună. Vom asista la un exod fără precedent”Un sens giratoriu a fost amenajat pe bulevardul I.C. BrătianuSUA își regândesc strategia militară în Europa. Pentagonul anunță oficial reevaluarea prezenței trupelor americaneȘedință cu miză la Consiliul Județean Constanța. Aleșii dezbat peste 40 de proiecte, inclusiv preluarea Palatului AdministrativGestul care i-a dat de gol! Patru tineri, prinși cu substanțe suspecte în Vama VecheGrevă generală la Spitalul Județean Constanța. Ce servicii medicale sunt afectate și ce trebuie să știe pacienții„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 28 iulie – Serbările verii în anul 1896. Cursele nautice, întrecerile de cai, jocurile de tot felul și o croazieră la ConstantinopolPrimăria Constanța: Noi intervenții pentru combaterea insectelorMiruţă: Să ne lase domnul ambasador. Putin să se ducă să vadă poarta fabricii pe care aceste produse au ieşitGrevă generală pe termen nelimitat în Sănătate. Peste 500 de spitale vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţialeRomânia reacționează dur după incidentele cu drone: ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, iar un diplomat rus a fost expulzatDoi inspectori vamali din Portul Constanța au recunoscut că au luat mită. Închisoare cu suspendare într-un dosar DNADouă sisteme specializate în detecţia şi monitorizarea dronelor maritime vor fi funcţionale în Portul ConstanţaGrevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”Controale ample pe șoselele din Constanța. 12 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volanAlexandru Rogobete avertizează: „Medicii ATI ar putea pierde până la 4.000 de lei pe lună. Vom asista la un exod fără precedent”Un sens giratoriu a fost amenajat pe bulevardul I.C. Brătianu
Uncategorized

Psihologii constănțeni, implicați în lupta anti COVID-19

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 10 decembrie 2020 la 15:58
Psihologii constănțeni, implicați în lupta anti COVID-19 – Uncategorized | DOTTO TV

De când a început pandemia de coronavirus, atât pacienții bolnavi de COVID-19, cât și cei vindecați se confruntă cu probleme. Nu doar sănătatea lor fizică are de suferit, ci și cea mentală.

Pentru a-i ajuta pe cei care trec prin această încercare grea, psihologii din Constanța se implică și le oferă consultanță. Cum le vin în ajutor, ne spune președintele Colegiului Psihologilor din România filiala Constanța, Mihaela Rus.

DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite

Psihologii constănțeni, implicați în lupta anti COVID-1 | DOTTO TV | DOTTO TV