Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a convocat luni ambasadorul Federației Ruse la București, Valentin Lipaev, în urma incidentelor din perioada 24–26 iulie, când trei drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României au fost doborâte de Armata Română.
Potrivit MAE, măsura reprezintă un răspuns ferm la încălcările repetate ale spațiului aerian românesc. În cadrul întâlnirii, diplomatului rus i-au fost prezentate fragmente din drona distrusă pe teritoriul județului Buzău, despre care ancheta Parchetului a stabilit că sunt de proveniență rusească.
Ultima oră
Doi inspectori vamali din Portul Constanța au recunoscut că au luat mită. Închisoare cu suspendare într-un dosar DNA
Două sisteme specializate în detecţia şi monitorizarea dronelor maritime vor fi funcţionale în Portul Constanţa
Grevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”
Controale ample pe șoselele din Constanța. 12 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volan
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au transmis ambasadorului rus protestul ferm al autorităților române față de incidentele recente, pe care le-au calificat drept acțiuni ilegale și iresponsabile.
MAE a subliniat că încălcarea spațiului aerian al României este „absolut inadmisibilă și intolerabilă”, amintind că acesta reprezintă totodată spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene.
Potrivit ministerului, responsabilitatea pentru aceste incidente și pentru deteriorarea climatului de securitate din regiune revine în totalitate Federației Ruse.
În timpul întrevederii, ambasadorului Valentin Lipaev i-a fost înmânată nota verbală prin care România declară un membru al misiunii diplomatice ruse de la București drept persoană inacceptabilă.
Diplomatul vizat are obligația de a părăsi teritoriul României în termen de cinci zile.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că ambasadorul României în Federația Rusă a fost rechemat la București pentru consultări.
Autoritățile române precizează că vor continua să își coordoneze răspunsul împreună cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană și că vor adopta toate măsurile necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor.







