Breaking
Furt de 30.000 de lei în Constanța! Un bărbat de 33 de ani, reținut de polițiști•Drumuri Județene Constanța, locul al II-lea în Topul Firmelor. Florin Mitroi: „Din insolvență, pe podium!”•Alertă în Marea Neagră: o navă comercială se scufundă la 13 mile marine de Constanța. 9 marinari salvați, un mort și trei dispăruți•Călin Georgescu așteaptă decizia Curții de Apel privind arestul la domiciliu. A mai fost chemat un judecător•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 23 octombrie – D’ale urbei. Recitalurile marii actrițe Agatha Bârsescu•Guvernul a aprobat donația UE de 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine•Un primar a returnat gunoiul unui bărbat care a abandonat 16 saci lângă o grădiniță. Familia a primit nouă amenzi în două luni•CEDO respinge cererile magistraților români privind restanțele salariale. Bolojan: Am avut dreptate. Într-o situaţie economică dificilă, este imoral ca statul să fie obligat să plătească imediat sume uriaşe•CSM Constanța organizează „Ovidio Running for Peace”, în Mamaia. Înscrierile sunt gratuite•Constanța: Consiliul Local se reunește joi, 29 octombrie. Pe agendă: bugete, termoficare și alte proiecte importante•Boxul constănțean excelează: CSM Constanța, aur și argint la Campionatul Național U23•Liga 3 continuă cu un derby constănțean de tradiție•Handbal: CSM Constanța vizează victoria la București, într-un meci crucial din Liga Zimbrilor•PSD: S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan: cel mai mare din Uniunea Europeană•Meșteșugurile tradiționale prind viață la Constanța: Muzeul de Artă Populară prezintă rezultatele unui proiect dedicat patrimoniului viu•Furt de 30.000 de lei în Constanța! Un bărbat de 33 de ani, reținut de polițiști•Drumuri Județene Constanța, locul al II-lea în Topul Firmelor. Florin Mitroi: „Din insolvență, pe podium!”•Alertă în Marea Neagră: o navă comercială se scufundă la 13 mile marine de Constanța. 9 marinari salvați, un mort și trei dispăruți•Călin Georgescu așteaptă decizia Curții de Apel privind arestul la domiciliu. A mai fost chemat un judecător•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 23 octombrie – D’ale urbei. Recitalurile marii actrițe Agatha Bârsescu•Guvernul a aprobat donația UE de 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine•Un primar a returnat gunoiul unui bărbat care a abandonat 16 saci lângă o grădiniță. Familia a primit nouă amenzi în două luni•CEDO respinge cererile magistraților români privind restanțele salariale. Bolojan: Am avut dreptate. Într-o situaţie economică dificilă, este imoral ca statul să fie obligat să plătească imediat sume uriaşe•CSM Constanța organizează „Ovidio Running for Peace”, în Mamaia. Înscrierile sunt gratuite•Constanța: Consiliul Local se reunește joi, 29 octombrie. Pe agendă: bugete, termoficare și alte proiecte importante•Boxul constănțean excelează: CSM Constanța, aur și argint la Campionatul Național U23•Liga 3 continuă cu un derby constănțean de tradiție•Handbal: CSM Constanța vizează victoria la București, într-un meci crucial din Liga Zimbrilor•PSD: S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan: cel mai mare din Uniunea Europeană•Meșteșugurile tradiționale prind viață la Constanța: Muzeul de Artă Populară prezintă rezultatele unui proiect dedicat patrimoniului viu•Furt de 30.000 de lei în Constanța! Un bărbat de 33 de ani, reținut de polițiști•Drumuri Județene Constanța, locul al II-lea în Topul Firmelor. Florin Mitroi: „Din insolvență, pe podium!”•Alertă în Marea Neagră: o navă comercială se scufundă la 13 mile marine de Constanța. 9 marinari salvați, un mort și trei dispăruți•Călin Georgescu așteaptă decizia Curții de Apel privind arestul la domiciliu. A mai fost chemat un judecător•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 23 octombrie – D’ale urbei. Recitalurile marii actrițe Agatha Bârsescu•Guvernul a aprobat donația UE de 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine•Un primar a returnat gunoiul unui bărbat care a abandonat 16 saci lângă o grădiniță. Familia a primit nouă amenzi în două luni•CEDO respinge cererile magistraților români privind restanțele salariale. Bolojan: Am avut dreptate. Într-o situaţie economică dificilă, este imoral ca statul să fie obligat să plătească imediat sume uriaşe•CSM Constanța organizează „Ovidio Running for Peace”, în Mamaia. Înscrierile sunt gratuite•Constanța: Consiliul Local se reunește joi, 29 octombrie. Pe agendă: bugete, termoficare și alte proiecte importante•Boxul constănțean excelează: CSM Constanța, aur și argint la Campionatul Național U23•Liga 3 continuă cu un derby constănțean de tradiție•Handbal: CSM Constanța vizează victoria la București, într-un meci crucial din Liga Zimbrilor•PSD: S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan: cel mai mare din Uniunea Europeană•Meșteșugurile tradiționale prind viață la Constanța: Muzeul de Artă Populară prezintă rezultatele unui proiect dedicat patrimoniului viu•
Actualitate

România ar putea trimite militari pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: Am căpătat ceva experienţă cu deminarea în Marea Neagră 

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 23 martie 2026 la 13:48
România ar putea trimite militari pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: Am căpătat ceva experienţă cu deminarea în Marea Neagră – Actualitate | DOTTO TV

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat luni, la Constanța, că România ar putea trimite militari pentru a sprijini operațiunile de deminare în zona Strâmtorii Ormuz, însă nicio decizie finală nu a fost luată până în prezent. Participarea va fi corelată cu necesitățile și disponibilitatea celorlalți aliați.

„Deocamdată s-a luat decizia ca România, alături de alte state partenere, să sprijine o astfel de situație. Analizăm, în funcție și de disponibilitatea celorlalți parteneri, care este necesarul raportat la capacitățile noastre”, a afirmat ministrul.

Miruță a explicat că România are experiență în operațiuni de deminare în Marea Neagră, acumulată în ultimii ani, și poate contribui cu ofițeri de stat major, schimb de informații și personal specializat în deminare. Totuși, implicarea efectivă va depinde de coordonarea cu aliații.

„Vom vedea împreună cum vom participa, dar ne menținem această disponibilitate”, a adăugat ministrul Apărării, subliniind că toate deciziile se vor lua în colaborare cu partenerii internaționali.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite