Mai multe clădiri importante în care învață elevi din Constanța sunt incluse în proiecte de reabilitare și consolidare, finanțate prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS). Primarul Vergil Chițac a prezentat valorile investițiilor pentru trei dintre obiectivele aflate în lucru.
Ultima oră
Momentul exploziei la CET Iași. Centrala și-a oprit activitatea, iar furnizarea căldurii și a apei calde este afectată
Vânt puternic și ploi în Dobrogea. Cod galben până luni seară
MApN a publicat imagini din misiunea de neutralizare a două drone intrate în România
Constănțeanca Elena Zaharia, în sferturile de finală ale Campionatului European de tenis de masă!
Unul dintre proiecte vizează Școala Gimnazială Nr. 43, pentru care a fost alocată suma de 13.808.421 de lei, cu TVA inclus.
La Școala Gimnazială Nr. 39, valoarea proiectului de reabilitare se ridică la 32.150.176,09 lei, cu TVA.
De asemenea, lucrările de la Colegiul Comercial „Carol I”, pentru corpul C1, care cuprinde săli de clasă, au o valoare de 35.770.532,90 lei, cu TVA inclus.
În total, cele trei investiții însumează peste 81,7 milioane de lei. Proiectele urmăresc modernizarea infrastructurii școlare și îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitatea didactică.
Potrivit primarului Vergil Chițac, administrația locală va continua să informeze publicul cu privire la evoluția lucrărilor de pe fiecare șantier.










