Intervenția pompierilor din cartierul Obor, municipiul Călărași, s-a încheiat tragic. Bărbatul în vârstă de 25 de ani, surprins vineri de prăbușirea unui mal de pământ, a fost găsit decedat după aproximativ șapte ore de căutări și operațiuni de salvare.
Ultima oră
Trageri reale cu sistemul antiaerian CHIRON, în Poligonul Capu Midia
Accident în Palazu Mare: un autoturism a rupt gardul Spitalului de Psihiatrie
Ziua Internațională a Mării Negre. Marian Neacșu vorbește despre securitatea regiunii și riscurile generate de războiul din Ucraina
Un tânăr din Hârșova a rămas fără permis după ce a condus băut până la magazin
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, victima a fost descoperită la o adâncime de aproximativ 7,5 metri.
La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri, cu două autospeciale de intervenție, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și un container multirisc.
În sprijinul salvatorilor au acționat polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Primăriei Călărași și echipaje ale Serviciului de Ambulanță.








