Forțele Navale Române au primit, în premieră, vizita oficială a șefului Statului Major al Forțelor Maritime de Autoapărare ale Japoniei. Amiralul Akira Saito s-a aflat la Constanța în perioada 8–10 octombrie, la invitația viceamiralului Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale Române.
Ultima oră
Alertă în Palazu Mare! O casă a fost cuprinsă de flăcări
Mașini cu probleme tehnice, depistate în Constanța. Polițiștii au dat 18 amenzi
Diana Buzoianu, dezvăluiri noi despre neregulile de la ANM. Achiziții directe pentru echipamente și mobilier
Oficial de la IPJ Constanța, despre accidentul rutier produs, azi, pe DN 22. Ce au constatat polițiștii
Vizita a avut ca obiectiv dezvoltarea relațiilor dintre cele două structuri militare, actualizarea formelor de cooperare existente și identificarea unor noi oportunități de colaborare pe termen scurt, mediu și lung.
În cadrul programului, delegația japoneză a vizitat portul militar Constanța, unde a primit informații despre navele din dotarea Forțelor Navale Române, organizarea acestora și misiunile desfășurate pentru menținerea libertății de navigație și consolidarea securității maritime în Marea Neagră și Marea Mediterană.
Oficialii celor două țări au urcat la bordul fregatei „Regina Maria”, al corvetei „Contraamiral August Roman”, al vânătorului de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, al navei maritime pentru scafandri „Grigore Antipa”, al submarinului „Delfinul” și al navei-școală „Mircea”.
Agenda a inclus și o vizită la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, unde reprezentanții japonezi au putut afla mai multe despre pregătirea viitoarelor cadre militare, sistemul de formare și simulatoarele folosite pentru instruirea în domeniul navigației și al luptei navale.
Ultima etapă a programului s-a desfășurat la Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan” și la structurile subordonate acestuia.
La încheierea vizitei, amiralul Akira Saito a apreciat cele trei zile petrecute în România și a transmis că își dorește aprofundarea relațiilor dintre cele două marine militare și continuarea colaborării.
Întâlnirea de la Constanța a oferit prilejul unui schimb de experiență și de bune practici, contribuind la consolidarea dialogului și a cooperării dintre Forțele Navale Române și Forțele Maritime de Autoapărare ale Japoniei.
Foto: Redacția Mass-Media a Forțelor Navale











