miercuri, 4 martie, 2026
Home ActualitateConstanţa: Intervenţie a ISU pentru salvarea unui copil blocat între scara interioară a apartamentului şi perete

Constanţa: Intervenţie a ISU pentru salvarea unui copil blocat între scara interioară a apartamentului şi perete

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” a intervenit, joi seara, într-un apartament tip duplex din municipiul Constanţa pentru salvarea unui copil care a alunecat şi a rămas blocat între scara interioară şi perete.

„Este vorba de un copil de aproximativ 5 ani care, încercând să urce la dormitorul dintr-un apartament tip duplex, a alunecat şi a rămas prins între scara interioară şi perete, fiind în stare de conştienţă, cooperant”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU, Răzvan Parconie.

Potrivit acestuia, la faţa locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare şi un echipaj medical al SMURD.

După ce a fost scos dintre scară şi perete, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru a i se face investigaţiile medicale necesare.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult