O femeie în vârstă de 87 de ani, a dorit să se spovedească, dar a avut parte de o surpriză neplăcută. Preotul a refuzat să o primească la spovedanie, motivând că nu locuiește în sectorul său. Atât reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, cât și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, au oferit un punct de vedere cu privire la cele întâmplate.
Întâmplarea a fost relatată de fiul bătrânei. Acesta a povestit totul pe un grup de Facebook din Valu lui Traian. El a adăugat că preotului ar trebui să-i fie rușine pentru că a refuzat-o pe mama lui, care era în cârje.

La postarea făcută pe pagina de socializare nu au întârziat să apară comentariile localnicilor care povestesc că au trecut prin umilințe asemănătoare:
„Când a murit socrul meu, l-am ținut la capela care ține de acea biserică, deși noi „nu aparținem” biserica respectivă, abia l-au pe lăsat părintele de la biserica nouă să vină să citească în capelă. Și la cimitir la fel face, că e cimitirul lui”,
spune un localnic.
„Probabil nu era duhovnicul ei, nici pe mine nu m-a spovedit decât dacă aveam dezlegare de la duhovnicul anterior, să mă duc la alt preot”,
scrie un alt localnic.
„Așa fac aici în Valu lui Traian: dacă vreau să chem un preot să îmi facă o sfeștanie la casă, trebuie să cer voie preotului din zona mea, altfel preotul pe care vreau să îl chem nu vine”,
a povestit o localnică.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a afirmat că e firesc ca spovedania să aibă loc la biserica de care aparține credinciosul, fiind vorba de o comunitate liturgică. Deși acest lucru nu ar fi bătut în cuie. Însă, legat de această situație, Vasile Bănescu a precizat că amănuntele contextului contează mult și că Arhiepiscopia Tomisului este în măsură să clarifice situația.
”Eu, neavând acces la detalii, pot să vă spun doar că există într-adevăr o ordine pastorală și liturgică a fiecărei parohii care ar trebui păstrată. Este firesc să mergi să te spovedești și să te împărtășești în calitate de creștin enoriaș la biserica de care aparții, ținând cont ca aceasta include o comunitate (liturgică) din care faci parte. Bineînțeles că aceasta nu e o lege marțială, ci o regulă principială. Excepțiile pot fi provocate de varii motive personale sau conjuncturale. Amănuntele contextului contează foarte mult.”
a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
Arhiepiscopia Tomisului a oferit un punct de vedere la situația întâmplată la Biserica din Valu lui Traian
”Față de apariția în presă a unei situații legate de refuzul unui preot din județul Constanța de a oficia Sfânta Taină a Mărturisirii unei persoane în vârstă pe motiv că aceasta nu aparține de sectorul său pastoral, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
Potrivit Regulamentului Autorităţilor Canonice, Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române „clericul duhovnic care refuză pocăinţa celui ce se întoarce de la păcat se sancţionează cu dojană arhierească, cu împlinirea unui canon de post şi de pocăinţă la mănăstire sau cu mutarea disciplinară; în caz de neîndreptare se cateriseşte” (R.A.C.D.I.J.B.O.R. art.29, alin. 11). Totodată „preotul care nu împărtăşeşte pe cel aflat pe patul de moarte şi care doreşte împărtăşirea, chiar dacă este oprit de la împărtăşire sau a mâncat, se sancţionează cu dojană arhierească, cu împlinirea unui canon de post şi de pocăinţă la mănăstire sau cu mutarea disciplinară” (R.A.C.D.I.J.B.O.R. art. 29, alin. 14). Deasemenea „preotul care, solicitat pentru îndeplinirea datoriilor sale, din neglijenţă, a lăsat să moară un bolnav neîmpărtăşit, se sancţionează cu dojană arhierească, cu împlinirea unui canon de post şi de pocăinţă la mănăstire sau cu mutarea disciplinară; în caz de neîndreptare se cateriseşte.” (R.A.C.D.I.J.B.O.R. art. 29, alin. 15).
În deplin acord cu prevederile de mai sus, Centrul Eparhial a emis pe 9.04.2024 o adresă către toate unitățile din subordine în care duhovnicii sunt atenționați că nu au voie să refuze acordarea Tainei Spovedaniei persoanelor în vârstă, bolnave, în pericol de moarte, cu dizabilități sau aflate în alte condiții deosebite de sănătate, pe motiv că nu fac parte din sectorul lor pastoral. În aceeași adresă se precizează că Sfintele Taine ale Mărturisirii și Împărtășirii se pot administra, în regim de urgență, fie la biserică, fie la spital, fie la domiciliul bolnavului, prin excepție de la regula fundamentală a jurisdicției pastorale, de către preotul solicitat.
Pentru cazul concret apărut în presă, acesta a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească.”
au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului
SURSĂ: SEAPRES