sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Home ActualitateAdi Vasile: „Începem lupta pentru viitorul nostru!”

Adi Vasile: „Începem lupta pentru viitorul nostru!”

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

România a fost prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal, iar Adi Vasile și fetele sale nu vor să strice istoria. Pentru asta, „tricolorele” trebuie să treacă de Macedonia, prima confruntare fiind mâine, în sala Dinamo, iar returul în deplasare, pe 21 aprilie.

” Începem un nou drum, o nouă luptă pentru viitorul nostru. Avem nevoie de o bucurie, ultimele 30 de zile nu au fost cele mai ușor de îndurat și avem nevoie de o răsplată. Avem șansa acestui baraj cu Macedonia, pe care îl vom trata cu respect si seriozitate, și avem nevoie de această bucurie pe care trebuie să ne-o facem”

Naționala „tricoloră” a fost la un pas de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar ratarea acestui obiectiv încă își pune amprenta asupra moralului fetelor.

” Am traversat o perioadă grea după ratarea calificării la JO, a fost o experiență neplăcută, dar am învățat foarte multe. Trebuie să ne ridicăm psihic și să ne gândim doar la victoria cu Macedonia”

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult