Polițiștii din Constanța au reținut un bărbat de 23 de ani, suspectat de furt calificat și proxenetism. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei instanței.
Cercetările au scos la iveală că, pe 11 ianuarie, tânărul ar fi pătruns într-un local din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un seif. În interiorul acestuia se aflau 16.000 de lei și mai multe documente.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
De asemenea, începând cu luna februarie a acestui an, bărbatul ar fi determinat-o și ajutat-o pe concubina sa să presteze servicii sexuale contra cost. El ar fi obținut astfel sume de bani din înlesnirea practicării prostituției.
În data de 8 aprilie, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare în Constanța și Cobadin. Tânărul a fost identificat și condus la audieri.
În urma probatoriului administrat, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, procurorul de caz a solicitat instanței arestarea preventivă, cerere care a fost admisă.








