Constanța era unul dintre cele mai atent supravegheate județe ale României comuniste. Documente ultrasecrete din arhiva fostei Securități, prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), arată că, în septembrie 1988, aparatul de securitate din județ număra 285 de cadre.
Cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, Departamentul Securității Statului (DSS) avea în total 14.629 de angajați. O parte importantă a acestui aparat era răspândită în teritoriu, acolo unde Securitatea urmărea îndeaproape activitatea economică, socială și politică.
Ultima oră
„Împreună prin durere”. Asociația Sol Maris creează un spațiu pentru cei care încearcă să trăiască după o pierdere
Exercițiu de mobilizare în trei județe din România. Rezerviștii, chemați pentru verificarea pregătirii pentru apărare
SCJU Constanța clarifică situația finanțării și a stocurilor de materiale sanitare și reactivi
CT BUS despre informația că unul dintre autobuzele Karsan nu ar fi avut asigurare obligatorie RCA: ”O concluzie eronată”
Cele 285 de cadre din Constanța plasau județul pe primul loc în rândul structurilor teritoriale prezentate în documentele CNSAS.
Explicația ține în primul rând de importanța strategică a zonei. Portul Constanța era principala poartă maritimă a României și un punct important de legătură cu exteriorul. Fluxul de nave și de persoane străine transforma județul într-o zonă considerată sensibilă de autoritățile comuniste.
Constanța era urmată de Timiș, cu 271 de cadre, Prahova, cu 261, Cluj, cu 251, și Brașov, cu 212.
La Iași existau 182 de cadre, la Hunedoara 184, iar la Arad 154. Dimensiunea structurilor era stabilită în funcție de importanța strategică a județului și de riscurile pe care regimul considera că trebuie să le monitorizeze.
14.629 de oameni în aparatul Securității
Documentele din 24 septembrie 1988 oferă o imagine asupra dimensiunii aparatului represiv românesc cu puțin timp înainte de Revoluția din decembrie 1989.
Aparatul central din București avea 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total. Structurile teritoriale însumau 5.869 de cadre, iar Trupele de Securitate aveau 2.737 de oameni.
La acestea se adăuga personalul muncitor civil, implicat în activități tehnice și administrative.
În capitală, cele 6.023 de cadre ale aparatului central se adăugau celor 557 de cadre ale Securității Municipiului București.
Filaj, interceptări și controlul corespondenței
Aparatul represiv dispunea de structuri specializate pentru supravegherea populației.
Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, avea 1.022 de cadre și urmărea inclusiv activitatea din cadrul Armatei.
Unitatea specială „F”, destinată filajului, avea 745 de cadre, iar USLA – Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă – dispunea de 772 de oameni.
Interceptarea comunicațiilor era realizată de Unitatea „T”, cu 466 de angajați, în timp ce Unitatea „S”, responsabilă de controlul corespondenței poștale, avea 356 de specialiști.
Potrivit documentelor, structurile de control al corespondenței puteau opera inclusiv din spații camuflate în interiorul unor oficii poștale.
Femeile reprezentau doar 15,7% din efective
Statisticile CNSAS oferă și o imagine asupra structurii de gen a Securității.
Din cei 14.629 de angajați, 2.297 erau femei, adică 15,70% din total.
Prezența femeilor era mai importantă în anumite structuri tehnice și administrative, însă accesul la funcțiile de conducere era extrem de limitat.
La nivel național, doar 22 de femei ocupau funcții de conducere. În Trupele de Securitate, documentele indică faptul că nu exista nicio femeie într-o funcție de comandă.
Constanța, parte dintr-un sistem național de control
Cifrele publicate de CNSAS arată dimensiunea aparatului prin care regimul comunist încerca să controleze societatea românească.
În cazul Constanței, cele 285 de cadre reflectă importanța strategică acordată județului într-o perioadă în care orice contact cu exteriorul era atent monitorizat.
Ironia istoriei este că, în ciuda dimensiunii impresionante a aparatului de supraveghere, Securitatea nu a reușit să prevadă și să oprească prăbușirea regimului comunist.
În septembrie 1988, sistemul părea încă solid. În decembrie 1989, România avea să intre în cea mai dramatică schimbare politică din istoria sa recentă.
