Un spectacol greu de urmărit! În această zonă ne aflăm de mai bine de patru luni, de când România a rămas fără un guvern cu puteri depline. Au fost făcute tot felul de propuneri de premieri și coaliții care au generat chintale de analize în spațiul public, însă ceva concret, nu există. Patru luni în care politicienii au intrat într-o stare superioară de nirvana politică pentru că aproape că nu au mai negociat funcții, ci au meditat la fragilitatea puterii cu ochii la agențiile de rating. Să nu mai spună nimeni că statul nu face economii.
Ultima oră
Grindeanu: Poți să spui că Radu Mazăre n-a făcut lucruri bune? Nu vă supărați pe mine…
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, prezent la Congresul Național al Istoricilor Români 2026
Dezinsecție în Constanța și Mamaia. Apel către apicultori
PSD Constanța își pregătește strategia pentru 2028. Daniel Georgescu, desemnat de Grindeanu pentru a candida la șefia CJ Constanța
De patru luni am redus la zero consumul de viziune pe termen lung, strategii economice și asumare. Nu cumva îi încărcăm cu așteptări prea mari, care pot să le apese umerii până la înconvoiere, rătăcind astfel în labirintul propriilor neputințe? Neputință pe care o putem observa cu ochiul liber în discursurile politice din platourile de televiziune, unde vorbele sunt un fel de zgomote care imită vâjâitul crosei de golf când dă pe lângă minge. Între timp, spectacolul merge mai departe cu scene devenite șablon.
Avem judecători, procurori, foști miniștri și premieri în avion spre Mykonos pentru a negocia “încetarea focului pe anumite domenii de business”. Mai avem dezvăluiri despre biografii ascunse ale unor generali SPP, iar în rest, corupție cam pe toate planurile, inclusiv prin anumite facultăți de medicină. România a rămas în urmă la mai toate capitolele și le știm cu toții foarte bine.
Pentru noi progresul se amână de fiecare dată, iar ei au senzația că patronează o țară alcătuită numai din cetățeni cu preocupări boeme, care stau în timpul liber pe o pajiște unde obișnuiesc să joace golf, de unde lansează câte o minge spre singura gaură cu adevarat importantă, aia din buget. Am ajuns într-o situație paradoxală, în care, cel mai sigur loc de muncă din România actuală, este cel de ministru interimar. Nu poți fi demis pentru că ești deja demis, deci nu poți greși nimic. Dar timpul trece iar prieteșugurile și nepotismul exacerbat își arată din plin marile “realizari”.
De ceva vreme se vede tot mai clar, ce au făcut răsturnații în jilț, beizadelele, șpăgile, cunoștințele și clientela politică. Au facut ca pacientul numit România, să se comporte atipic, în timp ce responsabilii acestui eșec, încă își astupă urechile și își acoperă ochii. Dar, noi îi știm foarte bine, pentru că nu de puține ori, ies in față cu tot felul de teorii studiate și cu un surogat al prudenței fiscale, desenând cu creta schematic pe asfaltul imaginar, un fel de șotron în care sar de fiecare dată pe alături. Toate aceste lucruri ne fac să stam cantonați în trecut, deși avem pretenția că facem schițe arhitecturale pentru viitor. Este mult mai simplu să țeși urzeli în jurul altora, să arăți cu degetul și să ai o apetență pentru contrafacere și răstălmăcire, ca mai apoi să te simți nevinovat și să crezi că ai avut responsabilități și ca te-ai achitat de ele.
Probabil că așa s-a cristalizat această aristocrație despre care subtil vorbește toată lumea, aristocrație, care se bazează pe amnezia celor din jur.
Aproape că suntem în filmul “Patru luni, trei săptămâni și două zile”, capodopera cinematografică realizată de Cristian Mungiu, deoarece ceea ce se întâmplă în plan politic, este tot despre promiscuitate generalizată și anihilarea demnității umane.
La fel ca în peliculă, ceea ce avem în prezent în spectrul partidelor politice, este filmat cu cadre închise, aproape claustrofobe, imagini care nasc tot felul de controverse.
