La un sfert de secol de la atentatele care au schimbat definitiv Statele Unite și au declanșat două decenii de războaie, operațiuni antiteroriste și transformări profunde ale sistemelor de securitate, experții americani avertizează asupra unui risc mai puțin vizibil decât cel din 2001: erodarea treptată a mecanismelor construite după tragedie.
Reducerile bugetare, pierderea personalului cu experiență, schimbarea priorităților strategice și apariția unor amenințări noi obligă serviciile americane să împartă resursele între terorism internațional, extremism intern, Rusia, China, atacuri cibernetice și alte forme de război asimetric.
Ultima oră
Rusia susține că a doborât 777 de drone ucrainene într-o singură noapte. Doi oameni au murit
Purtătorul de cuvânt al Guvernului: ”Nu se pune problema” unei demisii a premierului Ilie Bolojan
Grindeanu, mesaj pentru tinerii PSD, la Neptun: „Nu vreau să fiți tineri frumoși și liberi cu luminițele aprinse la telefoane”
Sabalenka – Rîbakina, finală cu miză uriașă la US Open 2026. Belarusa luptă pentru istorie
În același timp, memoria zilei de 11 septembrie începe să se schimbe. Pentru cei care au trăit acea dimineață, imaginile cu avioanele intrând în Turnurile Gemene, oamenii alergând prin Manhattan și fumul care se ridica deasupra Pentagonului sunt încă vii. Pentru milioane de americani născuți după 2001, însă, tragedia este deja un eveniment istoric.
Iar această schimbare de generație ridică o întrebare esențială: ce se întâmplă cu vigilența unei societăți atunci când amintirea directă a celei mai mari tragedii teroriste de pe teritoriul său începe să dispară?
Dimineața în care America a fost atacată
Pe 11 septembrie 2001, 19 teroriști afiliați rețelei al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale. Două dintre aeronave au fost folosite pentru a lovi Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, un al treilea avion a fost prăbușit în Pentagon, iar al patrulea, United Airlines Flight 93, s-a prăbușit într-un câmp din Pennsylvania după ce pasagerii și membrii echipajului au încercat să preia controlul asupra aeronavei.
Primul avion, American Airlines Flight 11, a lovit Turnul Nord la ora 8:46, iar 17 minute mai târziu, la 9:03, United Airlines Flight 175 a intrat în Turnul Sud. În acel moment, pentru cei care urmăreau imaginile transmise în direct, devenise evident că Statele Unite nu aveau de-a face cu un accident aviatic, ci cu un atac coordonat.
La 9:37, American Airlines Flight 77 a lovit Pentagonul, iar la 10:03, Flight 93 s-a prăbușit în Pennsylvania. Între timp, Turnul Sud s-a prăbușit la 9:59, iar Turnul Nord la 10:28, transformând centrul New Yorkului într-un nor uriaș de praf și fum.
Bilanțul oficial al atacurilor a ajuns la 2.977 de victime, fără cei 19 teroriști. Numai la New York au murit 2.753 de persoane, între care 343 de pompieri și 60 de membri ai poliției din New York și ai Poliției Autorității Portuare. La Pentagon au fost ucise 184 de persoane, inclusiv cele aflate la bordul avionului.
Pentru Statele Unite, acea dimineață nu a însemnat doar pierderea a aproape 3.000 de vieți. A însemnat începutul unei perioade în care securitatea națională avea să devină principala preocupare a administrațiilor americane pentru ani întregi.
La Pentagon, supraviețuirea a devenit o luptă pentru ceilalți
În mijlocul acestei tragedii există însă sute de povești personale despre oameni care au supraviețuit și care, în cele mai dificile momente, au ales să-i ajute pe cei din jur.
Una dintre aceste povești îi are în centru pe locotenent-colonelul Marilyn Wills și comandantul Craig Powell, membri ai personalului militar aflat la Pentagon în momentul impactului. Cei doi s-au reîntâlnit după 25 de ani și și-au rememorat experiențele în cadrul documentarului National Geographic „9/11 Reunited”.
Marilyn Wills se afla într-o ședință, în zona Pentagonului lovită de avion, când clădirea s-a umplut de fum și foc. În încercarea de a ieși, a constatat că o ușă nu putea fi folosită și a început să se târască prin clădire împreună cu un coleg.
„Totul s-a întunecat. A apărut fum și era foc”, își amintește ea.
Ceea ce a urmat avea să devină una dintre imaginile pe care Wills nu le-a putut uita. Ajunsă la o fereastră, ea și colonelul aflat alături de ea au reușit să creeze o cale de evacuare și au ajutat șase persoane să iasă din clădire. Fumul devenea tot mai dens, iar ceea ce trebuia să fie o operațiune de evacuare de câteva minute părea să dureze ore.
„În următoarele nu știu câte minute, care au părut ore, eu și colonelul meu ne-am târât până la o fereastră și am început să o spargem”, povestește Wills.
În exterior se afla Craig Powell, comandant în cadrul Navy SEAL, care se afla la Pentagon de puțin timp și urmărea discursul președintelui George W. Bush transmis din Florida. Impactul avionului a întrerupt brusc totul.
Powell spune că a înțeles aproape imediat ce se întâmplase și a încercat să se asigure că oamenii din încăpere sunt evacuați, în timp ce respecta procedurile de securitate privind documentele și informațiile sensibile. În jurul lui, însă, clădirea începea să se prăbușească.
„În stânga mea era o minge de foc și o grămadă de lucruri se întâmplau în stânga”, își amintește el.
După ce a reușit să iasă, Powell s-a alăturat echipelor care încercau să evacueze victimele. În acel moment, la o fereastră a Pentagonului se aflau Marilyn Wills și ceilalți oameni pe care îi ajutase să iasă.
Wills a fost una dintre ultimele persoane care au coborât. În momentul în care a ajuns la marginea ferestrei, Powell a prins-o.
„Îmi aduc aminte că Craig m-a prins. Mi-a salvat viața”, spune ea.
Powell își amintește că Wills era aproape copleșită de fumul inhalat. A predat-o colegului său Owen South, care i-a acordat primul ajutor și a făcut manevre de resuscitare. Pentru Powell, imaginea femeii pe care o prinsese a rămas asociată cu incertitudinea acelor ore. Nu știa dacă va supraviețui.
Câteva zile mai târziu avea să afle că trăiește.
„Un bărbat mare, masiv, cu uniformă de Navy”
Pentru cei doi, revederea după 25 de ani a avut o încărcătură aparte tocmai pentru că fiecare își amintea o altă parte a aceleiași povești.
Powell își amintea femeia pe care o văzuse la fereastră, în mijlocul fumului și al focului, încercând să-i ajute pe ceilalți să iasă. Wills, în schimb, păstrase în memorie aproape exclusiv imaginea momentului în care un militar a întins mâna și a prins-o.
„Singurul lucru pe care mi-l amintesc despre comandantul Powell este momentul când m-a prins. Am văzut un bărbat mare, masiv, cu uniformă de Navy. Atât. Restul poveștii l-am aflat acum”, spune ea.
Powell își amintește, la rândul său, cum Wills încerca să-i scoată pe oameni din clădire înainte să iasă ea însăși. După evacuare, a aflat că femeia fusese transportată la spital și că starea ei fusese gravă.
Povestea celor doi arată și un alt aspect al atacurilor de la 11 septembrie: într-o situație în care instinctul firesc ar fi fost fuga și autoconservarea, numeroși oameni au ales să se întoarcă spre cei aflați în pericol.
Wills spune că nu putea să plece pur și simplu cât timp mai erau oameni pe care îi putea ajuta.
„Nu puteam lăsa pe nimeni în urmă care se afla în acea clădire și la care puteam ajunge”, mărturisește ea.
Pentru Powell, pregătirea militară a avut un rol important, însă el consideră că reacția celor aflați în acea situație nu poate fi explicată doar prin antrenament. În opinia sa, foarte mulți dintre cei care au intervenit în acea zi au acționat din dorința de a-i proteja pe ceilalți.
Trauma care nu a dispărut după 11 septembrie
La 25 de ani distanță, cei doi supraviețuitori vorbesc nu doar despre curaj, ci și despre urmele pe care tragedia le-a lăsat asupra lor și asupra unei întregi generații.
Pentru Marilyn Wills, faptul că atacul s-a produs chiar pe teritoriul american a făcut ca trauma să fie diferită de cea asociată războaielor purtate de Statele Unite în străinătate.
„S-a întâmplat pe teritoriul nostru – ne-a lovit chiar acasă”, explică ea, subliniind că militarii care se întorc din teatrele de operațiuni vin cu propriile cicatrici, însă cei aflați la Pentagon nu au fost nevoiți să plece nicăieri pentru a descoperi că se află într-o zonă de război.
Efectele fizice și psihologice ale zilei de 11 septembrie au continuat mult după ce televiziunile au încetat să transmită imaginile din Manhattan și Washington. Mii de persoane care au lucrat în zona World Trade Center, precum și pompieri, polițiști și alți salvatori, au dezvoltat boli respiratorii și forme de cancer asociate expunerii la praful toxic.
Programul World Trade Center Health Program monitorizează în prezent peste 150.000 de persoane, iar numărul deceselor în rândul celor înscriși în program a depășit 9.000, fără ca acest bilanț să însemne că fiecare dintre aceste decese a fost provocat de expunerea din 11 septembrie.
În 2026, ceremonia de comemorare de la New York include și un al șaptelea moment de reculegere, dedicat celor care au murit ulterior din cauza rănilor și bolilor asociate atacurilor.
De la războiul împotriva terorismului la o lume cu amenințări multiple
Atacurile au schimbat radical politica americană. Administrația George W. Bush a lansat războiul împotriva terorismului, Statele Unite au invadat Afganistanul în 2001, iar doi ani mai târziu au început războiul din Irak. În interiorul țării, adoptarea USA PATRIOT Act a extins semnificativ atribuțiile autorităților în materie de supraveghere și combatere a terorismului.
În același timp, atentatele au provocat schimbări sociale importante și au alimentat discriminarea și discursul ostil la adresa comunităților musulmane și arabe din Statele Unite.
În anii care au urmat, serviciile americane au reușit să prevină numeroase tentative și să reducă drastic capacitatea al-Qaida de a organiza un atac comparabil cu cel din 2001 pe teritoriul SUA. Osama bin Laden a fost ucis în 2011, iar succesorul său, Ayman al-Zawahiri, a fost eliminat în 2022.
Al-Qaida nu a dispărut însă. Organizația s-a fragmentat, iar filialele sale regionale au căpătat o importanță mai mare, în timp ce amenințarea jihadistă a devenit mai dispersată și mai greu de urmărit.
În paralel, prioritățile strategice ale Washingtonului s-au schimbat. China și Rusia au devenit principalele provocări geopolitice pe termen lung, iar serviciile de informații trebuie să aloce resurse pentru spionaj, atacuri cibernetice, sabotaj și competiție strategică, fără să renunțe la combaterea grupărilor teroriste.
Problema este că resursele nu sunt infinite.
Experții avertizează asupra pierderii personalului experimentat și asupra riscului ca terorismul să coboare prea mult pe lista priorităților tocmai pentru că, în ultimii ani, Statele Unite nu au mai fost lovite de un atac de dimensiunea celui din 2001.
Bruce Hoffman, specialist în terorism la Georgetown University, a avertizat că arhitectura antiteroristă construită după 11 septembrie este afectată de reduceri bugetare, pierderi de personal și diminuarea importanței acordate terorismului ca prioritate de securitate națională.
Colin Clarke, director executiv al Soufan Center, vorbește despre un cumul de factori, între care finanțarea, personalul și ceea ce numește „automulțumire”. După două decenii de război global împotriva terorismului, spune el, există o anumită oboseală instituțională și dorința de a trece la alte probleme.
Extremismul intern schimbă din nou ecuația
Una dintre cele mai importante modificări față de 2001 este că amenințarea teroristă nu mai este privită exclusiv prin prisma grupărilor jihadiste internaționale.
În Statele Unite, extremismul violent intern a devenit o preocupare majoră, iar sondajele recente arată că americanii sunt mai îngrijorați de atacurile extremiste provenite din interiorul țării decât de cele organizate de grupări din străinătate.
O strategie antiteroristă actualizată a administrației Donald Trump, publicată în luna mai, a fost criticată de o parte a experților pentru modul în care stabilește prioritățile și pentru accentul pus pe extremismul de stânga, cartelurile de droguri și bande, în condițiile în care specialiștii avertizează asupra pericolului reprezentat de extremismul violent de dreapta.
Criticii strategiei susțin că extinderea conceptului de antiterorism către mai multe categorii de amenințări poate fragmenta și mai mult resursele deja limitate.
În același timp, administrația Trump a mutat o parte importantă a atenției securitare către cartelurile mexicane de droguri, unele dintre acestea fiind desemnate drept organizații teroriste străine. Pentru serviciile de informații, acest lucru înseamnă o competiție suplimentară pentru personal și finanțare.
Pericolul nu mai seamănă cu cel din 2001
Poate că aceasta este cea mai importantă diferență dintre America de astăzi și cea de acum 25 de ani: următoarea amenințare nu va arăta neapărat precum cea precedentă.
În 2001, 19 oameni au reușit să deturneze patru avioane și să coordoneze unul dintre cele mai devastatoare atacuri teroriste din istorie. Astăzi, organizațiile jihadiste sunt mai fragmentate, iar atacurile pot fi inspirate sau organizate de grupuri mici ori chiar de indivizi radicalizați.
În același timp, securitatea națională trebuie să țină cont de amenințări care în urmă cu 25 de ani nici măcar nu aveau aceeași amploare: atacuri cibernetice, operațiuni de influență, sabotarea infrastructurii, utilizarea dronelor și acțiuni clandestine ale unor actori statali.
Don Rassler, de la Combating Terrorism Center din cadrul Academiei Militare West Point, atrage atenția că Statele Unite trebuie să evite revenirea la situația de dinaintea atacurilor, când instituțiile nu au reușit să lege informațiile disponibile într-un tablou coerent.
Faptul că un nou atac de dimensiunea celui din 11 septembrie nu s-a produs nu înseamnă că amenințarea teroristă a dispărut, ci că ea s-a modificat, iar serviciile trebuie să fie capabile să recunoască această transformare.
25 de ani mai târziu, amintirea devine parte din lupta împotriva uitării
În 2001, atacurile au fost urmărite în direct de o lume întreagă. Imaginile cu avionul care lovea Turnul Sud, cu oamenii care fugeau prin Manhattan și cu cele două clădiri prăbușindu-se au rămas imprimate în memoria unei generații.
Astăzi, însă, aproximativ 100 de milioane de americani sunt prea tineri pentru a-și aminti direct atacurile sau pentru a fi avut o amintire clară despre acea zi.
Pentru această generație, 11 septembrie este istorie.
De aceea, mărturiile supraviețuitorilor precum Marilyn Wills și Craig Powell capătă o importanță aparte. Povestea lor nu vorbește doar despre Pentagonul lovit de un avion sau despre operațiunea de evacuare. Vorbește despre felul în care oamenii au reacționat atunci când regulile obișnuite ale vieții au dispărut într-o singură clipă.
Wills își amintește fumul, focul și fereastra prin care oamenii trebuiau să iasă. Powell își amintește mingea de foc și evacuarea. Ea își amintește mâna care a prins-o în momentul în care a coborât. El își amintește că, după ce a prins-o, nu știa dacă va supraviețui.
După 25 de ani, cei doi pot privi în urmă și pot pune cap la cap fragmentele acelei zile.
Pentru ei, 11 septembrie nu este o dată din calendar. Este o amintire. Pentru cei născuți după atentate, este istorie.
Iar pentru Statele Unite, rămâne și o lecție de securitate care nu poate fi închisă definitiv într-un capitol al trecutului. Terorismul s-a schimbat, adversarii s-au schimbat, tehnologia s-a schimbat, iar prioritățile strategice ale Washingtonului sunt altele decât în 2001. Tocmai de aceea, avertismentul specialiștilor nu este că un nou 11 septembrie ar fi inevitabil, ci că succesul de până acum nu trebuie confundat cu dispariția pericolului.
La 25 de ani de la tragedie, America își comemorează victimele, își amintește salvatorii și își reevaluează sistemul de securitate. Iar poveștile celor care au fost acolo, în mijlocul fumului și al focului, rămân una dintre cele mai puternice modalități prin care o nouă generație poate înțelege ce a însemnat cu adevărat dimineața de 11 septembrie 2001.
Sursă foto: digi24.ro
