Un accident rutier produs sâmbătă, 31 octombrie, pe strada Sentinelei din municipiul Constanța, a scos la iveală mai multe nereguli grave. Un tânăr de 21 de ani a intrat cu autoturismul într-un gard, apoi a plecat de la locul impactului împreună cu un pasager.
Ultima oră
Ce se întâmplă cu românii care și-au închis balcoanele. Ministrul Alexandru Stoica anunță schimbări
Când va începe producția de gaze din Neptun Deep. Ministrul Energiei anunță termenul estimat pentru 2027
Trageri reale cu sistemul antiaerian CHIRON, în Poligonul Capu Midia
UPDATE Accident în Palazu Mare: un autoturism a rupt gardul Spitalului de Psihiatrie
Polițiștii au fost alertați prin 112 în jurul orei 10:30 și s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că un autoturism lovise gardul unui imobil.
În urma verificărilor, oamenii legii au identificat conducătorul auto. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a eventualei prezențe a substanțelor psihoactive în organism.
Polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului.








