Președintele României, Nicușor Dan, anunță un demers comun al celor 17 state membre care fac parte din Grupul „Prietenilor Coeziunii”, în contextul negocierilor privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.
Ultima oră
Comisar-șef de poliție, cercetat după ce a intrat cu mașina într-un scuar la Valu lui Traian
Bărbat urmărit de autoritățile germane, depistat de polițiști în Constanța
Nicușor Dan, mesaj după decizia S&P privind România: „Nu este un moment de relaxare”
„Magia Portretului”, la Nocturna Bibliotecii Județene Constanța. Leonte Năstase a transformat chipurile participanților în povești
Împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, șeful statului român a coordonat inițiativa prin care liderii celor 17 țări au transmis o scrisoare premierului irlandez Micheál Martin, țara care deține în prezent Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
În document, statele solicită ca Politica de coeziune și Politica agricolă comună să rămână priorități centrale în următorul Cadru Financiar Multianual. Totodată, acestea susțin menținerea nivelului global al finanțării destinat celor două politici.
„Ne propunem menținerea nivelului global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună”, a transmis Nicușor Dan într-un mesaj publicat pe Facebook.
În același timp, grupul susține alocarea unor fonduri suplimentare pentru domenii considerate prioritare la nivel european, printre care securitatea și apărarea, competitivitatea, conectivitatea, securitatea energetică și reziliența. Liderii celor 17 state au transmis și că sunt dispuși să participe constructiv la discuțiile privind noi resurse proprii ale UE, soluție care ar putea reduce presiunea asupra bugetelor naționale.
Demersul are loc înaintea următoarelor etape ale negocierilor pentru bugetul european 2028-2034. Consiliul European urmează să discute tema la reuniunea din 15-16 octombrie, în timp ce Președinția irlandeză lucrează la un document revizuit de negociere.
România și-a prezentat anterior poziția privind viitorul buget european. La începutul lunii septembrie, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, António Costa, Nicușor Dan declara că Bucureștiul susține un buget UE ambițios, cu alocări consistente pentru coeziune și agricultură.
Președintele a explicat atunci că România este interesată și de componenta dedicată competitivității, astfel încât firmele din statele europene mai puțin dezvoltate să poată avea acces la fonduri pentru dezvoltare.
Grupul „Prietenilor Coeziunii” reunește Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania.








