Doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța – Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor – sunt cercetați într-un dosar instrumentat de Parchetul General, fiind acuzați de fapte de corupție, trafic de influență și abuz în serviciu.
Cei doi au fost reținuți, iar ancheta descrie un mecanism complex prin care funcția de magistrat ar fi fost folosită pentru obținerea de foloase materiale. Potrivit unor surse, procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Ultima oră
Echipă nouă de medici ORL la Hyperclinica Medlife Constanța
CERONAV – jumătate de secol dedicat excelenței, siguranței și performanței în domeniul maritim. Respect pentru trecut, încredere în viitor!
RAJA. Mai multe străzi din Constanța rămân fără apă miercuri, 20 mai, timp de 9 ore!
Medalii pentru pugilistele de la CSM Constanța la Cupa României de box!
Cum ar fi funcționat mecanismul de influență
Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi creat percepția că pot interveni în dosare penale, cauze civile sau proceduri administrative, folosindu-se de relații din sistemul judiciar și din administrația publică. În schimbul acestor intervenții, ar fi fost primite sume de bani, contracte sau alte avantaje.
În centrul mecanismului ar fi stat atât influența directă, cât și „influența percepută”, suficientă pentru a determina persoane interesate să plătească pentru presupuse soluții favorabile.
Exemple de dosare și situații investigate
Anchetatorii descriu mai multe situații concrete care ar ilustra modul de operare:
- Dosar privind un primar din Medgidia – procurorii susțin că ar fi existat discuții privind influențarea soluției într-o cauză penală, în contextul unor sume de ordinul sutelor de mii de euro vehiculate informal.
- Litigiu imobiliar din Constanța – un dosar civil legat de un teren ar fi fost folosit, potrivit anchetei, în încercarea de a obține avantaje patrimoniale, deși instanțele au dispus ulterior achitarea.
- Contracte publice și societăți comerciale – este investigată situația unor contracte de milioane de euro între companii locale, despre care anchetatorii susțin că ar fi fost influențate prin intervenții informale.
- Dosare din zona de mediu și salubritate (Lumina) – ar fi existat presiuni asupra autorităților locale în legătură cu gestionarea deșeurilor, urmate de atribuirea unor contracte către firme conectate la rețea.
- Plaje și licitații pe litoral (Năvodari) – procurorii rețin suspiciuni privind influențarea unor proceduri de atribuire a plajelor și direcționarea acestora către persoane interpuse.
- Permise de conducere și dosare rutiere – sunt menționate intervenții pentru urgentarea sau influențarea unor soluții în cauze individuale.
- Dosare și proiecte din energie (eolian/fotovoltaic) – ancheta vizează discuții privind avize, racordări la rețea și implicarea unor instituții precum ANRE sau distribuitori de energie, unde ar fi fost solicitate intervenții pentru facilitarea proiectelor.
- Urbanism și autorizații de construire (Constanța, Techirghiol, Năvodari) – sunt investigate situații în care dosare administrative și litigii ar fi fost influențate prin relații cu autorități locale sau instituții de control.
Rețele de intermediari și presiune instituțională
Anchetatorii susțin că intervențiile nu ar fi fost strict directe, ci intermediate de avocați, oameni de afaceri și funcționari publici. În unele cazuri, spun procurorii, ar fi fost exercitate presiuni asupra instituțiilor de control sau administrației locale pentru a evita sancțiuni ori pentru a favoriza anumite firme.
În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani și bunuri de valoare, considerate relevante pentru anchetă. Acestea sunt coroborate cu interceptări și declarații de martori, potrivit documentelor din dosar.
Una dintre stenogramele obținute pe surse judiciare redă o discuție dintre Ștefan Gigi Valentin și Popa George Dorel despre dosarul penal 1553/210/P/2023.
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Când dai de una proastă care te şi încurcă… l-am găsit până la urmă, dar… bă, dacă nu… fetele astea, o grefieră proastă care zice: E declinat la DNA. Ia să vedem, mă? Nu e declinat la DNA, s-a făcut o sesizare şi la DNA, ăia l-au declinat la PJ, adică sunt două, la PJ… două şi… într-un final a rămas unu. Deci într-un final ăsta este. E la Marin Andrei, ăsta e numărul, s-a reunit cu un altul în 27.09.2023, venit de la DNA. Declinat de DNA către PJ.”
DOMN: „Îhî. El acum e la IPJ, la Economic, pentru că ăia au cerut, aşa am aflat eu, au cerut chestii la ANR. E la Economicul IPJ-ului. Mototolea le-a trimis o adresă şi a solicitat ceva.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Vrei să-ţi scriu numărul dosarului să îl ai? Că e mai bine să-l ai, că nu ştii niciodată. Mai întrebi de el, mai aşa. 1553… mai departe ştii tu ce înseamnă.”
DOMN: „Da, da, 2023…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Ăsta îl ţin eu ca să…”
DOMN: „Aha, aha.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Ca să îl dau să se uite la el.”
Discuția continuă cu o promisiune explicită de contactare a procurorului de caz:
DOMN: „Dă-mi un semnal, oricând vin, ştii?”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da.”
DOMN: „După sărbători, după asta, când crezi tu, imediat ne-am…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Lasă că îi zic lui Marin Andrei direct. Că nu… eu am lucrat cu el, ştiu…”
DOMN: „A, da?”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Şi eu mă mai întâlnesc cu el.”
„Să fie orientat în direcția corectă”
În aceeași discuție, Ștefan Gigi Valentin vorbește despre posibilitatea unei întâlniri între interlocutor și procurorul Marin Andrei.
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da. Şi dacă… o să-i propun, dacă vrea, să te duci şi într-o zi până la el să…”
DOMN: „Oricând.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Nu e mai bine aşa?”
DOMN: „Oricând.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Că mai bine să…”
DOMN: „Bineînţeles.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Prezinţi altfel. Adică să ştii cum…”
DOMN: „Oricând şi ştii ce o să-i spun? Nu, nu pe asta a fost, asta…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da.”
DOMN: „Nu ştiu ce, cutare şi să ştie despre ce e vorba… că el cine ştie ce…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Păi să ştie despre ce e vorba şi să fie orientat şi în direcţia corectă, să nu vină ăştia: stai să vezi că câr, că mâr.”
Surse judiciare susțin că Ștefan Gigi Valentin ar fi primit bani și alte foloase în mai multe rânduri. În două episoade descrise de anchetatori, Learciu Dumitru Daniel ar fi intrat în biroul procurorului și ar fi pus bani în dulapul acestuia.
„La data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 09:33, Learciu Dumitru Daniel îi remite procurorului Ștefan Gigi Valentin, consecutiv, două teancuri cu bani, pe care i le pune direct în dulapul mic din biroul său, fără a purta discuții cu privire la aceste sume.”
Banii găsiți la procurorul Gigi Ștefan
„La data de 27 aprilie 2026, în jurul orei 09:44, Learciu Dumitru Daniel îi remite procurorului Ștefan Gigi Valentin o sumă de bani pe care o pune direct în dulapul mic din biroul procurorului și face următoarea afirmație: «am zis să nu înceapă săptămâna…».”
Un alt episod vizează permisul de conducere al lui Learciu Dumitru Daniel. Acesta îi cere lui Ștefan Gigi Valentin să ia legătura cu George Munteanu, ofițer la Serviciul Rutier Constanța, pentru a verifica dacă permisul poate fi ridicat.
D. LEARCIU: „Aşa. Rugămintea este, puteţi să-i daţi un telefon lui George, a ajuns. Artur a făcut plângere împotriva procesului-verbal de la Braşov, a apărut pe portalul de la Constanţa plângerea mea, deci trebuie să mă duc să iau carnetul de la… O fi carnetul aici la George la Constanţa? Că de aici e, nu? … Pe George puteţi să-l întrebaţi dacă e să verifice, vă dau numărul…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Nu… ca să verifice.”
D. LEARCIU: „Păi, vă dau verdictul. Vă fac o poză acum?”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Păi ce…”
D. LEARCIU: „Vi l-am dat. Intraţi pe media documente, dacă e chiar aşa… Şi să-i spuneţi: Bă… ca să nu mă duc degeaba… adresa… două săptămâni.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da, da.”
D. LEARCIU: „Aşa. Daţi-i lui şi-i spuneţi: Domne, poate să vină… Că vreau să-mi iau carnetul şi să nu stau, adică să… Că după aia George intră în concediu şi e greu, acolo nu sunt locuri de parcare, măcar asta…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Bună dimineaţa!… Poate să vină să ridice permisul? (…) Da, că a venit de la Braşov… Gata!”
D. LEARCIU: „Da. Mulţumesc frumos! Mă duc să-l iau, să-l ridic.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „A! Dar ai dreptul de a conduce?”
D. LEARCIU: „Păi nu mai am, a expirat aia, adeverinţa aia.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „A! Da.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Încă n-a ajuns la Braşov.”
Discuții despre proiecte eoliene și acces la șefi de instituții
Surse judiciare mai arată că Ștefan Gigi Valentin și Learciu Dumitru Daniel discutau despre un proiect în domeniul energiei eoliene și despre accesul la persoane cu funcții de conducere în administrație și energie.
Într-un pasaj, Learciu vorbește despre necesitatea de a ajunge la președintele Consiliului Județean Galați.
DANIEL LEARCIU: „La preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi trebuie să ajung. Şi cu Florin când dăm aia pentru…? Deci… cu Florin şi… primărie.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Păi, când să mergem? Mâine dimineaţă?”
DANIEL LEARCIU: „Mâine dimineaţă.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Mâine dimineaţă, da?”
DANIEL LEARCIU: „Da.”
În alt fragment, miza economică apare explicit:
DANIEL LEARCIU: „Stabiliţi întâlnirea ori pentru mâine, ori aşa, pentru ca… e pentru binele…”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da.”
DANIEL LEARCIU: „E… toţi primarii tăi, mă duc eu… fiecare poate să acceseze până în jumătate de milion de euro.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Gata.”
DANIEL LEARCIU: „Cu… Să aveţi…!, Geny, da?”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Da!”
DANIEL LEARCIU: „Şi acolo se duce mâine dimineaţă la 07:45.”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „La 07:45.”
Într-o altă discuție, Learciu Dumitru Daniel spune că a vorbit cu Pocora Cornel Florin pentru ca o persoană să ajungă în audiență la Suciu Mihaela, prezentată ca director general la Distribuție Electrica.
DANIEL LEARCIU: „Am vorbit cu Pocora de dimineaţă!”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Aşa?”
DANIEL LEARCIU: „Zic: Domne, nu reuşesc să ajung la dumneavoastră! (…) Zic: Două chestiuni sunt mai stringente! Zic: unu, vrea domnul respectiv să se ducă… persoana să se ducă în audienţă la doamna Suciu Mihaela, la directorul general Distribuţie Electrica.”
DANIEL LEARCIU: „Domne, nu că… domne, este urgent! Vrea să se ducă într-o audienţă! Înţelege omul ce îi spun!”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Ştie! Nu mai e cazul — ştie, i-a zis!”
DANIEL LEARCIU: „Eu zic totuşi să-i mai dau un telefon!”
PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: „Ştie! I-a zis! Mergi pe mâna lui, mergem pe el, e băiat serios, de încredere — nu ştiu ce.”
Cei doi procurori au fost reținuți pe 14 mai 2026 și sunt cercetați pentru infracțiuni de corupție. Ei beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.





