Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pe 8 ianuarie, un tânăr de 20 de ani, suspectat de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
În jurul orei 00.30, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism pe DN 39, între Eforie Nord și Agigea. Șoferul nu s-a conformat și a fost urmărit până pe strada Teilor din Agigea, unde a fost blocat în trafic.
Ultima oră
Un lider AUR a picat din nou picat Bacalaureatul
7 ani de când Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon: ”7 ani de la cel mai bun meci din viaţa mea”
Mando aduce la Constanța o expoziție care explorează relația dintre culoare, materie și percepție
Accident pe Autostrada Soarelui. Patru autoturisme implicate într-o coliziune
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Verificările au arătat că acesta avea permisul suspendat, fiind trimis în judecată în septembrie 2025 pentru conducere sub influența alcoolului.
În urma probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi va fi prezentat procurorului de caz cu propunerea de arestare preventivă.







