joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateChan Chan revine la spectacole

Chan Chan revine la spectacole

de Andrei Cernat
chan chan
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Chan Chan revine la spectacolele de la Delfinariu. Problemele de sănătate pe care le-a avut s-au rezolvat, iar delfinul poate să facă din nou ghidușii în bazin alături de prietenul lui, Ni Ni. Antrenorii lucrează intens cu Chan Chan zilele acestea pentru ca mamiferul să se readapteze la program și să fie în forma maximă atunci când se prezintă în fața copiilor care abia așteaptă să îl revadă în spectacole.

Îndrăgitul delfin Chan Chan a trecut printr-o perioadă dificilă, motiv pentru care și reprezentațiile din cadrul Delfinariului au fost suspendate. După mai multe investigații s-a descoperit că delfinul a avut o gastrită cronică. Evoluția lui a fost bună, iar acum și-a revenit complet și lucrează pentru a reveni în spectacole.

Cei doi delfini vedetă ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii învață și noi acrobații pe care le vor executa în fața spectatorilor care vin la Delfinariu să îi admire și să îi aplaude.

Totodată, proiectul de mare amploare ce vizează modernizarea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este în plină desfășurare. Se lucrează intens la mărirea capacității bazinului pentru ca delfinii să aibă condiții mai bune, în acord cu normele internaționale.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult