miercuri, 1 octombrie, 2025
Home ActualitateConstanţa: Administratorii a cinci restaurante, amendaţi cu câte 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

Constanţa: Administratorii a cinci restaurante, amendaţi cu câte 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Administratorii a cinci restaurante din centrul municipiului Constanţa au fost sancţionaţi cu câte 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

În cele cinci localuri se desfăşurau activităţi de comerţ în spaţiu închis, încălcându-se prevederile legale.

„În cursul serii trecute, poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie urbană au desfăşurat acţiuni, pe raza Secţiei 3, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că cinci localuri de pe raza de competenţă (bulevardul Tomis, strada Ştefan cel Mare, strada Smârdan, strada Sarmisegetuza, strada Traian) desfăşurau acte de comerţ în spaţiu închis, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. Administratorii societăţilor comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Potrivit Instituţiei Prefectului Constanţa, incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus înregistrată pe 21 martie, ţinându-se cont de situaţia din ultimele 14 zile, este în judeţ de 3,49 la mia de locuitori, iar în municipiul reşedinţă de 5,26/1.000.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult