De câte ori are ocazia, Vasile Cîtea, șeful Federației de Box, merge la schi împreună cu familia, pe pârtia de la Vatra Dornei. În familia președintelui Federației Române de Box, de la mic la mare, toată lumea iubește sporturile de iarnă!
Pentru că în timpul săptămânii are un program încărcat, Vasile Cîtea știe că orice ar fi, weekendul este dedicat celor dragi.
„Mai am puțin timp și de relaxare, mă forțează familia, fac planificări, rezervări și trebuie să mergem!”
Vasile Cîtea este pasionat de schi de ani de zile, dar recunoaște că abia în urmă cu șase ani a reușit să învețe.
„Acum vreo cinci, șase ani am început să schiez și eu ca oamenii. Seara când ajungeam acasă eram rupt, cu picioarele jupuite, dar plăcerea mișcării nu se stinge niciodată”
„Sute, sute de căzături am! O pățanie am aici, la Vatra Dornei… știam bine să schiez, era un pod de gheață, mi-au plecat picioarele, am căzut pe o laterală, m-a văzut soția după 3 zile cu o vânătaie pe picior, nici eu nu știam că o am”
La Vatra Dornei, singurele momente ale zilei când Vasile Cîtea a renunțat la schiuri au fost acelea în care și-a plimbat nepoata în vârstă de patru ani cu sania.
„E foarte încăpățânată, face ce vrea ea. A lucrat trei sferturi de oră cu monitorul, după care a zis că nu mai vrea că îi e somn. A ajuns la hotel și mi-a zis să mergem să ne dăm cu sania”