Eveniment de excepție organizat la Centrul Educativ pentru Tineret Jean Constantin. Mâine, începând cu ora 18:00, muzicienii Ghiorghița Tănase, prim instrumentist al Teatrului „Oleg Danovski“ și Andreea Bratu, pianistă – concertistă, vor oferi un recital cameral.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Constanța, Consiliului Județean Constanța și Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada“ .
Programul seratei muzicale, compus pe tematica ediției aniversare cu numărul 25 a Festivalului Internațional George Enescu „O istorie din Iubire“, conține două lucrări de referință din repertoriul cameral instrumental, două mari sonate din creația compozitorilor Johannes Brahms și din creația compozitorului omagiat. Iar în pauza dintre cele două mari sonate, publicul va putea viziona un documentar aniversar – 140 de ani de la nașterea muzicianului George Enescu, care va conține un moment cu marele violonist Enescu interpretând o piesă de J.S.Bach, înregistrată în 1949 cu ocazia unui concert live.
Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile, cu respectarea purtării măștii de protecție pentru spații închise și distanțarea fizică impusă.