Printr-o postare pe Facebook, organizaţia PSD Constanţa acuză parlamentarii PNL şi USR/PLUS de Constanţa, privind faptul că au votat împotriva înfiinţării Spitalului Regional de Pediatrie:
„Amendamentul PSD al finanțării/înființării Spitalului Regional de Pediatrie a fost respins, inclusiv prin votul parlamentarilor PNL şi USR de Constanţa.”
Parlamentarii PSD constănţeni, spijiniți de întregul grup parlamentar PSD, au depus un amendament la Legea Bugetului 2021, prin care au solicitat alocarea sumei de 3.000.000 lei în vederea realizării obiectivului „Realizarea studiului de fezabilitate și proiectare ale obiectivului de investiție Spital Județean Regional de Pediatrie Constanța”.
Sursa de finanțare ar fi fost diminuarea cu 3.000.000 lei a sumelor atribuite Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale, anexa nr. 3/65/02 Capitolul 5001 – „Cheltuieli – buget de stat”.
Amendamentul a fost susținut în plenul reunit al Parlamentului de senatorul PSD Felix Stroe:
„Sprijin acest amendament, pentru că e vorba de înființarea unui spital! Pentru că e vorba de viața copiilor județului Constanța, al cărui reședință este unul dintre cele mai mari orașe ale României! Viața a făcut ca, în ceea ce privește unitățile sanitare, spitalele existente să fie absolut insuficiente.Constanța primește în sezonul estival peste un milion și jumătate de vizitatori! (…) Vă rog să îmbrățișați acest proiect și să votați amendamentul. Măcar cei care sunteți parlamentari constănțeni.”
Amendamentul a fost respins, inclusiv prin votul parlamentarilor PNL și USR/PLUS de Constanța.