joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateJur credință patriei!

Jur credință patriei!

de Redacția Dotto
credinta
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Momente emoționante astăzi la Academia Navală Mircea Cel Bătrân din Constanta. Cu fruntea sus și cu arma la umăr, 70 de tineri au depus jurământul de credință față de patrie, sub privirile rudelor și ale iubitelor, care i-au urmărit cu lacrimi în ochi.

Siguri pe ei, tinerele și tinerii cadeți și-au rostit pe rând numele și au jurat credință patriei, sub privirile emoționate ale părinților și iubitelor. După patru ani de școală militară vor lucra pe navele de război ale flotei României și NATO sunt hotărâți să își ducă misiunile cu bine până la final.

Mulți recunosc că nu doar dragostea pentru mare, ci și stabilitatea locului de muncă i-a determinat să aleagă cariera militară, chiar dacă asta înseamnă să stea departe de familii și să meargă în misiuni riscante. Salariile cadeților practicanți pornesc de la 2500 de lei, iar ale comandaților ating și câteva zeci de mii de euro pe lună.

Cu lacrimi în ochi, părinții, bunicii, dar și iubitele unora dintre cadeți i-au privit de pe margine.

Veche de peste 100 de ani, Academia Navala Mircea cel Bătrân a dat de-a lungul timpului generații întregi de ofițeri, numărul tinerilor care aleg cariera militară crescând în fiecare an.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult