joi, 11 septembrie, 2025
Home DOTTO NewsPericol de surpare în Portul Constanța

Pericol de surpare în Portul Constanța

de Redacția Dotto
Pericol de surpare în Portul Constanța
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Portul din Constanța se confruntă cu probleme nerezolvate încă din anul 2005. Faleza Portului se află la un pas de prăbușire, situație care pune în pericol și străzile și blocurile din apropiere.

În acest sens, autoritățile au început demersurile pentru sistematizarea și consolidarea urgentă a falezei din Portul Constanța, dintre Poarta 3 și Poarta 7.

În prezent, malurile de pământ au grave probleme de stabilitate, degradarea acestora fiind tot mai accentuată. Pentru sistematizarea și consolidarea falezei din Portul Constanța, dintre Poarta 3 și Poarta 7.

Directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța a încheiat un parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, astfel vor căuta soluții pentru ca lucrările să aibă loc cât mai repede.

În 2005 s-a realizat un studiu de prefezabilitate de către Administrația Porturilor Maritime Constanța, pentru sistematizarea și consolidarea falezei în Portul Constanța, care a fost avizat și de către Consiliul Local Constanța. În 2006, cele două autorități au colaborat pentru finanțarea și realizarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții, dar încă nu s-a rezolvat nimic.

Constănțenii spun că nu s-ar fi ajuns în această situație, dacă autoritățile abilitate nu ar fi tratat problema cu nepăsare.

În proiectul de consolidare a malului se va avea în vedere și modernizarea totală a falezei, astfel, atât constănțenii cât și turiștii se vor putea bucura de o promenadă cu vedere către Portul maritim.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult