Este anchetă la Constanța, după un incident șocant. Un bărbat a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce împușca, cu o armă ce pare a fi de tip airsoft, un câine de talie mică. Totul s-a întâmplat, ieri, în cartierul Palazu Mare, după ce propriul său câine, aflat în lesă, a fost înconjurat de mai multe patrupede, moment care l-a enervat pe stăpân.
În imagini se vede cum bărbatul scoate pistolul și îl îndreaptă spre unul dintre căței, cel mai probabil din rasa bichon, și apoi apasă pe trăgaci. Nu se mulțumește cu un singur foc. Deși cățelul fuge speriat, bărbatul mai trage câteva focuri de armă în direcția sa, apoi se îndepărtează fără să îi pese dacă l-a rănit pe cățel și fără să se uite în urmă.
Ultima oră
BEACH, PLEASE! INTRĂ ÎN ISTORIE: peste 600.000 de participanți, cea mai mare ediție de până acum și începutul unei noi ere la NIBIRU
Un lider AUR a picat din nou Bacalaureatul
7 ani de când Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon: ”7 ani de la cel mai bun meci din viaţa mea”
Mando aduce la Constanța o expoziție care explorează relația dintre culoare, materie și percepție
Imaginile s-au răspândit rapid pe rețelele sociale și au stârnit un val de reacții din partea comunității. Majoritatea mesajelor critică gestul bărbatului și spun că acesta ar trebui aspru pedepsit. Polițiștii constănțeni l-au identificat pe agresor și l-au adus la audieri.
Ancheta este în desfășurare, iar bărbatul riscă să ajungă după gratii. Lovirea sau rănirea animalelor cu intenție se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală. Dacă se dovedește cruzime sau rănire gravă, pedeapsa poate fi mai mare.







